Guvernul vrea să reducă TVA-ul pentru umblatul cu coasa și săpatul gropilor

În urma unor astfel de facilități fiscale parcă poți să rogi guvernanții să-și sape singuri groapa.
coasa
N-a plătit Ministerul Agriculturii subvenția pentru cei din sectorul zootehnic, dar măcar a redactat, în strânsă colaborare cu Ministerul Finanțelor Publice, un proiect de ordin pentru reducerea la 9% a TVA-ului din agricultură. Ordinul ar trebui să intre în vigoare începând de la 1 august 2016, dată la care premierul Dacian Ciolos a anunțat că se aplică cota TVA redusă pentru agricultură.
Vor fi taxe mai mici pentru livrarea de ingrăsăminte și de pesticide utilizate în agricultură, semințe și alte produse agricole destinate insămantării sau plantării, precum și pentru prestările de servicii precum fertilizat, arăt, discuit sau grăpat, semănat sau plantat, tăvălugit, stropit, prăfuit, erbicidat, tratarea semințelor utilizate la înființarea culturilor agricole, cu produse de protecție a plantelor.Avantaje vor fi și pentru cei din sectorul zootehnitc deoarece reducerea de TVA se va aplică și pentru recoltatatul culturilor, colectarea și balotarea materialului vegetal, tocatul resturilor vegetale și prăsitul culturilor.
Alte servicii unde va fi aplicată cotă redusă sunt nivelatul terenului agricol, prin care se asigură o suprafată cât mai plană terenului de cultură, prin reducerea abaterilor de microrelief provocate de celelalte lucrări agricole, plantatul în biloane la cartof și legume, răritulului și decoletării la sfeclă de zahăr, cositului, la greblat, la lucrări de însilozare și depozitare a furajelor în ferme zootehnice, dar și la scarificare, respectiv afânare adancă pe soluri compactate, la desfundatul terenului la adâncimi mari.
De asemenea, între servicii este specificat și tocatul coardelor și a crengilor,  lucrările de colectare, sortare, condiționare, etichetare la legume și fructe, la operațiuni de montare a spațiilor protejate, respectiv sere și/sau solarii, precum și la curătarea vegetației nedorite și distrugerea mușuroaielor de pe păsuni și fânețe.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole