Ziua mondială a solului

terenhjhfZiua mondială a solului se sărbătorește la 5 decembrie. Prin acțiunile desfășurate se urmărește evidențierea importanței solului în viața noastră și totodată, necesitatea de a-l folosi în mod durabil.

Campania pentru marcarea Zilei mondiale a solului are drept scop informarea oamenilor asupra necesității conservării și restaurării solului, el reprezentând rezervorul pentru cel puțin un sfert din biodiversitatea planetei. Solurile joacă un rol esențial în furnizarea de apă curată și în capacitatea de adaptare la inundații și secete. Cel mai mare magazin terestru de carbon se găsește în sol, astfel încât conservarea lui contribuie la adaptarea la schimbările climatice și la atenuarea efectelor acestora. Menținerea și îmbunătățirea solului la nivel mondial sunt esențiale.

Uniunea Internațională de Științei Solului a propus, în 2002, printr-o rezoluție, sărbătorirea la 5 decembrie a Zilei mondiale a solului, pentru a marca importanța solului ca o componentă fundamentală a sistemului natural și ca factor, care contribuie semnificativ la bunăstarea oamenilor.

Recunoscând rolul crucial al solului pentru securitatea alimentară și având în vedere provocările enorme pentru gestionarea durabilă și protecția solului Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO — Food and Agriculture Organization of the United Nations), în perioada conducerii asigurată de Regatul Thailandei și în cadrul „Parteneriatului global pentru sol”, a susținut celebrarea oficială a Zilei mondiale a solului, cu scopul conștientizării la nivel mondial a importanței acestuia. Conferința FAO, din iunie 2013, a aprobat în unanimitate marcarea acestei zile și a cerut Adunării Generale a ONU adoptarea oficială a acesteia. În decembrie 2013, Adunarea Generală a ONU a declarat data 5 decembrie pentru sărbătorirea Zilei mondiale a solului.

Adunarea Generală a ONU a declarat anul 2015 — Anul Internațional al Solurilor prin Rezoluția 68/232, din 20 decembrie 2013, printre obiectivele acestuia numărându-se și cel de promovare de politici și acțiuni eficiente pentru managementul durabil și protecția resurselor de sol. (Sursa; AGERPRES)

You might also like More from author

Comments are closed.