Ziua internațională a femeilor din mediul rural

femeie_romancaZiua internațională a femeilor din mediul rural se celebrează la nivel mondial, la 15 octombrie, pentru a conștientiza faptul că femeile de la sate au un rol principal în producerea hranei.

Noile Obiective de Dezvoltare Durabilă (SDGs) cuprind aspecte ale egalității de gen, subliniind abilitarea femeilor în ceea ce fac și includ obiectivul „dublarea productivității agricole și a veniturilor producătorilor de alimente la scară mică, în special a femeilor”. Într-adevăr, femeile din mediul rural joacă un rol decisiv pentru a obține succesul în aproape toate cele 17 obiective ale SDGs, menționează secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, în mesajul său pentru această zi.

Încă de la începutul marcării sale, acest eveniment a fost considerat modul pragmatic de a obține recunoașterea și susținerea rolurilor multiple asumate de femeile din mediul rural, care se ocupă de obicei cu agricultura sau dețin mici afaceri. Femeile contribuie la bunăstarea familiilor lor și la dezvoltarea economiei rurale.

Din cauza rolului lor cheie privind producția de alimente și a siguranței acesteia s-a decis ca Ziua internațională a femeilor din mediul rural să fie aniversată la 15 octombrie, cu o zi înainte de Ziua mondială a alimentației.

Femeile din mediul rural, dintre care majoritatea depind de resursele naturale și de producția agricolă pentru asigurarea hranei de zi cu zi, alcătuiesc peste un sfert din totalul populației mondiale. În țările în curs de dezvoltare, femeile din mediul rural reprezintă aproximativ 43 la sută din forța de muncă din agricultură și din producția de prelucrare și procesare a unei părți considerabile din produsele alimentare, conferindu-le astfel acestora responsabilitatea principală pentru siguranța alimentară.

Cu toate acestea, femeile din mediul rural suferă în mod disproporționat de sărăcie și se confruntă cu forme multiple de discriminare, violență și nesiguranță.

Cincisprezece ani de eforturi în Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului (ODM) au produs doar îmbunătățiri marginale în situația femeilor din mediul rural.

Având în vedere că 76 la sută din populația cea mai săracă trăiește în zonele rurale, asigurarea accesului femeilor din mediul rural la resursele producției agricole contribuie la reducerea foametei și a sărăciei în lume și atribuie femeilor din mediul rural un rol important pentru succesul noii Agende de dezvoltare durabilă până în 2030.

În acest an, pentru a marca Ziua internațională a femeilor din mediul rural, la Palatul Parlamentului din București a avut loc, pe 13 octombrie, o dezbatere sub sloganul „Egalitate de șanse pentru Femeile din Mediul Rural!”, având ca obiectiv crearea unui cadru propice privind accesul pe piața forței de muncă a femeilor din mediul rural, ce șanse au, ce posibilități, ce proiecte există și cine le susține, dar și dacă există un cadru legal care să le avantajeze: reduceri de taxe pentru firme care își desfășoară activitatea în mediul rural și care angajează femei din categorii defavorizate sau care au prioritate la accesarea de fonduri europene pentru susținerea tradițiilor și meșteșugurilor românești, potrivit www.amosnews.ro.

În mai multe orașe din țară sunt organizate evenimente cu prilejul acestei zile. În România, Ziua internațională a femeii din mediul rural a fost sărbătorită pentru prima dată în 1999, la Moeciu, județul Brașov. În anii următori, Asociația Națională a Femeilor din Mediul Rural-ANFMR a marcat această zi prin organizarea mai multor manifestări cu specific tradițional, în numeroase localități din țară.

Prima Zi internațională a femeilor din mediul rural a fost celebrată la 15 octombrie 2008. Această nouă zi internațională, stabilită de Adunarea Generală în Rezoluția sa 62/136 din 18 decembrie 2007, recunoaște „rolul critic și contribuția femeilor din mediul rural, inclusiv a femeilor indigene, în consolidarea dezvoltării rurale, a agriculturii, îmbunătățirea securității alimentare și eradicarea sărăciei rurale”, potrivit www.un.org.

Ideea celebrării, în fiecare an, a unei Zile mondiale dedicate femeilor din mediul rural s-a conturat cu prilejul unei Conferințe a ONU pentru femei, care a avut loc la Beijing, în septembrie 1995.

Propunerile pentru organizarea unei astfel de zile au venit din partea mai multor organizații: Federația Internațională a Producătorilor Agricoli (IFAP), Asociația mondială a femeilor din zona rurală (ACWW), Rețeaua Asociațiilor femeilor africane din zona rurală (NARWA) și Fundația Summitul Mondial al Femeilor (WWSF). (Sursa: AGERPRES)

 

You might also like More from author

Comments are closed.