Zece comune clujene vor avea primele bancomate de joburi din mediul rural din țară

job_ddLocuitorii din zece comune din Cluj vor putea să-și caute mai ușor un loc de muncă datorită instalării în localitatea lor a unor bancomate conectate la server-ul Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM) Cluj. Astfel, Clujul este primul județ din România care implementează acest sistem al bancomatelor de joburi în zona rurală. Investiția a fost posibilă datorită unui proiect derulat cu finanțare europeană, în cadrul programului POSDRU.

Practic, coordonatorii proiectului au împrumutat o idee implementată în urmă cu câțiva ani de AJOFM Cluj, care a fost prima agenție din țară care a folosit un bancomat de joburi. Dat fiind faptul că locuitorii care proveneau din zonele rurale ale Clujului erau nevoiți să vină până la cea mai apropiată agenție, aflată de obicei într-un oraș, a apărut ideea instalării unor asemenea bancomate și în zona rurală.

‘Bancomatele vor oferi persoanelor din mediul rural posibilitatea de a-și căuta un loc de muncă în mod direct și în timp real. Vor avea acces la o bază de date actualizată în timp real’, a declarat Andreea Hava, coordonatorul proiectului.

Aparatele vor fi montate în primării, deoarece s-a considerat că aceste sunt un spațiu potrivit datorită afluxului de persoane pe care îl generează, dar și datorită condițiilor de securitate pe care le oferă.

Cu ajutorul acestor aparate și al unui card, șomerii din zona rurală pot intra în baza de date a AJOFM Cluj pentru a-și urmări istoricul plăților primite de la agenție, dar pot accesa și baza de date cu locuri de muncă.

Directorul AJOFM Cluj, Daniel Don, a explicat și el că prin amplasarea bancomatelor mai aproape de beneficiari, aceștia pot scurta timpul de căutare a unei slujbe, deoarece informațiile sunt actualizate permanent.

‘Prin aceste aparate reducem venirea persoanelor din mediul rural spre agenții. Deci reducem niște costuri pe care le trebuie să le suporte, dar nu numai atât, le aducem informația în timp real la ei acasă. Vă dau un exemplu, dacă ești din mediul rural și nu ai acces la internet, trebuie să vii o dată pe lună la agenție. Să zicem că în data de 30 august te-ai prezentat la agenție pentru viză, iar în 30 august nu a fost găsit un loc de muncă potrivit.

Drept pentru care ți s-a pus viza, ai plecat acasă și revii la viză în 30 septembrie. În intervalul acesta ce se întâmplă cu omul? El de unde să știe ce joburi au apărut? Când vine în 30 septembrie din nou, poate acel loc de muncă s-a ocupat încă din data de 28 septembrie. Deci a pierdut o șansă’, a explicat Don.

Mai mult, în acest fel, șomerii pot fi monitorizați de către agenție — datorită parolei digitale pe care o folosesc ca să acceseze bancomatul — dacă își caută sau nu un loc de muncă. Daniel Don a explicat că s-a instalat un obicei printre șomerii subvenționați de a-și trimite diverse rude la ghișee pentru a primi viza lunară, iar dinamica căutării unui loc de muncă de către aceștia este foarte greu de urmărit.

Prin proiectul ‘Bancomate de joburi în mediul rural’ vor fi amplasate zece aparate în zece comune din Cluj. Costul unui bancomat est de 3.000 de euro, la care se adaugă încă 2.500 de euro pentru antena care asigură legătura prin internet cu serverul.

Proiectul a mai avut ca scop și consilierea a 800 de persoane din întreaga regiune de Nord-Vest, care au fost învățate cum să caute mai eficient un loc de muncă. Dintre acestea 270 au beneficiat de cursuri autorizate de inițiere sau perfecționare în diferite meserii cerute pe piața forței de muncă în regiune. Alte 60 de persoane au beneficiat și de cursuri de dobândire a unor competențe antreprenoriale, iar 20 de persoane din mediul rural au fost susținute în demararea unei mici afaceri.

Localitățile în care vor fi instalate bancomatele sunt Băișoara, Ciurila, Cojocna, Frata, Iara, Mihai Viteazu, Moldovenești, Negreni, Râșca și Săndulești. Proiectul a avut un buget de peste 7 milioane de lei. (Sursa: AGERPRES)

 

You might also like More from author

Comments are closed.