„Vizitați Roșia Montană!” – excursii de primăvară cu ocazia Paștelui și zilei de 1 Mai

rMGCvvvf

Alburnus Maior și Asociația București  au lansat oferta turistică „Vizitați Roșia Montană!”, sesiunea de primăvară, în cadrul căreia iubitorii Roșiei Montane sunt invitați să petreacă sărbătorile pascale (18 – 21 aprilie) și pe cele de 1 Mai (1 – 4 mai) la Roșia Montană.

Sub îndemnul „Cunoașteți Roșia Montană așa cum este ea!”, roșienii își deschid casele pentru toți aceia care doresc să petreacă un sejur deosebit, bogat în tururi ghidate care vor purta turiștii printre vestigiile milenare, către monumentele naturale, pe cele mai înalte vârfuri ale munților și până în subteranele reprezentate de binecunoscutele galerii romane.

Alburnus Maior și Asociația București propun astfel publicului două pachete turistice, în perioada sărbătorilor de Paște, între 18 și 21 aprilie, respectiv cu ocazia zilei de 1 Mai, între 1 și 4 mai.

Fiecare ofertă cuprinde tururi ghidate zilnice la cele mai importante și reprezentative obiective naturale și de patrimoniu ale Roșiei Montane, și anume: Turul Satului, Turul Istoric, Turul Bisericilor, Turul Monumentelor Naturale, Turul Panoramic, Turul Țarinei, Restaurarea patrimoniului din Roșia Montană. Printre atracțiile pe care tururile le oferă se numără lucrări miniere preromane și romane unice în lume, monumentele naturale Piatra Corbului și Piatra Despicată, Sfinxul Roșiei Montane, târgul tradițional, bisericile seculare și obiceiuri locale.

De asemenea, programul sejururilor cuprinde și activități alături de localnicii din Roșia Montană.
PROGRAM PAȘTE, 18 – 21 aprilie 2014
Turul Satului // Turul Istoric // Turul Bisericilor, cu participare la slujba de Paște // Turul Monumentelor Naturale // Turul Panoramic // Povestiri la foc // Proiecții de film
PROGRAM 1 MAI, 1 – 4 MAI 2014
Turul Satului // Turul Istoric // Turul Țarinei // Turul Monumentelor Naturale // Restaurarea patrimoniului din Roșia Montană // Proiecții de film
Vizitați Roșia Montană este una dintre inițiativele Asociației București și Alburnus Maior ce își propune să promoveze turismul în Roșia Montană ca alternativă sustenabilă pentru dezvoltarea zonei.
Oferta turistică Vizitați Roşia Montană este valabilă pentru perioadele 18 – 21 aprilie 2014 și 1 – 4 mai 2014. Pachetul cuprinde cazare şi masă la localnici, tururi ghidate zilnice şi activităţi recreative şi este 250 de lei. (Sursa: amosnews.ro
)

You might also like More from author

Comments are closed.