Viticultura românească: Soiul Mustoasă de Măderat

Mustoasa de Măderat este un vin alb, obținut din soiul omonim, care, așa cum îi arată și numele, este caracteristic pentru centrul viticol Măderat, din cadrul podgoriei Miniș-Măderat.

Satul Măderat se află în partea de vest a României, în vestul Munților Zarandului, acolo unde, după spusele lui Ioan Slavici, ”drumul de țară de pe valea Crișului-Alb, ajungând în apropierea șesului, la Maghiarat, se despică în două și o parte o ia prin Pâncota spre mijlocul șesului, iar alta apucă spre Șiria ca să înainteze la Arad…’, potrivit site-ului obiective-turistice.romania-tourist.info.

Soiul Mustoasă de Măderat a fost obținut prin selecție populară și este cultivat de secole în centrul viticol Măderat, potrivit prof. dr. Liliana Rotaru, în volumul ”Soiuri de viță-de-vie pentru struguri de vin” (2009). Primele referiri scrise despre acest soi datează de la începutul secolului al XIX-lea, el păstrându-și locul în sortimentul centrului viticol Măderat și după invazia filoxerei, care a distrus, spre sfârșitul secolului al XIX-lea, suprafețe importante cu viță-de-vie de pe teritoriul românesc.

Strugurii acestui soi sunt mijlocii spre mari, cu o lungime de 15-18 cm, de formă cilindrică, cu boabe mijlocii, sferice, așezate atât de des pe ciorchine, încât la maturare se deformează. Pielița este groasă, de culoare verde albicioasă, datorită pruinei abundente, notează prof. dr. Adriana Indreaș (2000). Ajung la maturitatea deplină la sfârșitul lunii septembrie sau chiar în prima jumătate a lunii octombrie, iar în toamnele călduroase pot acumula până la 180-190 g/l zaharuri.

Soiul este sensibil la ger, dar are o rezistență bună la secetă, la putregaiul cenușiu și o bună toleranță la mană, asigurând producții mari de struguri, de peste 15-18 tone/hectar. Fiind un soi autofertil, este cultivat în plantații mari, neavând nevoie de alte soiuri polenizatoare.

Vinurile obținute din soiul Mustoasă de Măderat au o culoare galben-verzui, cu o aromă plăcută, o prospețime și o fructuozitate deosebite, datorită acidității crescute. Atunci când se degustă, lasă o senzație de proaspăt și de răcoros, care se aseamănă, potrivit majorității specialiștilor, cu ”aerul curat al unei dimineți de toamnă românească”, notează I. Pușcă în volumul ”Vechi soiuri românești de viță-de-vie”.

Mustoasa de Măderat este un vin de masă ușor, având un grad alcoolic moderat, de 9,5-11 % vol. și este recomandat a fi consumat ca vin tânăr. Odată cu trecerea anilor, culoarea devine galben-pai, fără a-și pierde, însă, tenta verzuie specifică, menționează Valeriu V. Cotea și colaboratorii în volumul ”Podgoriile și vinurile României”.

Soiul este prezent și în literatura străină de profil, de exemplu îl regăsim în volumul ”Wine grapes. A complete guide to 1368 vine varieties, including their origins and flavours” (2012), avându-i ca autori pe Jancis Robinson, Julia Harding și Jose Vouillamoz. Este prezentat aici ca ”un soi productiv, cu aciditate ridicată, provenind din vestul României, din care se obține un vin alb, ușor și proaspăt, popular la nivel local”.

Datorită acidității crescute de care dispun, vinurile de Mustoasă de Măderat pot fi folosite și ca materie primă pentru obținerea spumantelor de calitate, dar și a distilatelor de vin.

Fiind un vin alb, ușor, caracterizat de o prospețime și o fructuozitate deosebite, Mustoasa de Măderat se armonizează foarte bine cu aperitivele, dar și cu preparatele din pește, carne de pui sau brânzeturi moi. Radu Anton Roman, renumit scriitor și gastronom, recomanda acest vin și pentru preparate tradiționale, precEum sângeretele, cârnații de Pleșcoi, cârnații oltenești, ghiudemul sau salamul de Sibiu. (AGERPRES)

You might also like More from author

Comments are closed.