EXCLUSIV: Vișu-Iliescu (ATF): Amendamentul ce prevede acordarea de până la 50 de hectare de teren tinerilor fermieri a trecut de Comisia din Camera Deputaților

fermiertanarMarți, 15 martie, a trecut cu bine de Comisia de Agricultură din Camera Deputaților un amendament la Legea 268, care prevede acordarea de terenuri gratuite tinerilor. Parcelele vor putea avea până la 50 de hectare și vor fi date spre folosire celor care vor să își înființeze ferme în mediul rural.

Pasul făcut de comisie a fost salutat de membrii Asociației Tânărul Fermier, care au susținut în permanență inițiativa.

„A trecut de Comisia de Agricultura din Camera Deputaților un amendament la Legea 268 privitoare la Administrarea Domeniului Statului. Acesta prevede acordarea unor parcele de până la 50 de hectare cu titlu gratuit tinerilor fermieri de până la 40 de ani, pentru activități agricole. Noi, cei de la Asociația Tânărul Fermier, am susținut această inițiativă, fiindcă vine în completarea legii inițiate de noi în 2002, legea 646/2002, privind instalarea tinerilor în mediul rural. Ea este în beneficiul tinerilor fermieri în vederea constituirii unei exploatații agricole, suprafața fiind una foarte bună pentru un început. Noi am propus 30 de hectare, dar dacă s-au găsit resurse pentru a se fixa limita la 50, cu atât mai bine. În localitățile în care nu există teren ADS s-a propus cumpărarea de către această Agenție de suprafețe agricole, iar agenția are drept de preempțiune „, a explicat pentru AGRO TV, președintele Asociației Tânărul Fermier, Marian Vișu-Iliescu.

 

 

You might also like More from author

Comments are closed.