Viorica Dăncilă: Micile exploatații agricole trebuie sprijinite de UE

dancilass

Europarlamentarul Viorica Dăncilă a ridicat în plenul Parlamentului European de la Strasbourg problema legislației europene în domeniul micilor exploatații agricole.

„Legislația europeană a impus în ultimii ani statelor membre modificări legislative în domeniul agriculturii care afectează, în special, micile exploatații agricole. În România, agricultura înglobează circa 37% din populația activă, față de numai 15% media din celelalte state estice 5,9% — în vechile state UE. Ca atare, România trebuie să caute soluții pentru reorientarea a aproximativ 2 milioane de persoane din sectorul agricol către alte sectoare secundare de activitate sau scoaterea la pensie, mai ales că după reducerea activității industriale numeroase persoane în vârsta au decis să se întoarcă la țară pentru a-și lucra pământul în vederea asigurării necesarului de hrană”, a declarat Viorica Dăncilă în plenul PE.

Europarlamentarula mai spus că „pe de altă parte, tinerii de până în 40 de ani care ar dori să activeze în agricultură nu o pot face din cauza lipsei de teren agricol sau a resurselor financiare. Având în vedere că activitățile agricole sunt activități strategice, pentru a soluționa problemele micilor exploatații, nu doar cei doi piloni ai PAC trebuie să aibă un rol esențial, ci și politica de coeziune a UE, care trebuie să finanțeze infrastructura necesară pentru micile exploatații din zonele rurale și cu ajutorul Fondului social european pentru măsuri cu caracter social privind ocuparea forței de muncă, incluziunea socială, formarea și educația”.

Viorica Dăncilă consideră că micile exploatații agricole pot fi ajutate și prin diversificarea activităților, care nu sunt strict agricole în mediul rural, cum ar fi agroturismul, sprijinirea de către statele membre a acestor exploatații prin fondurile din pilonul doi-dezvoltare rurală, considerând totodată că trebuie acordată o atenție în funcție de specificitatea fiecărui stat membru.

You might also like More from author

Comments are closed.