VINROM: Pierderi de peste 200 milioane euro/an din accize și TVA, în sectorul băuturilor alcoolice

vinuridd3Circa 90% din băuturile alcoolice spirtoase consumate de români sunt țuică, rachiuri și pălincă, nefiscalizate, ceea ce duce la pierderi de peste 200 milioane euro/an din accize și TVA, conform unui comunicat al Asociației Producătorilor de Băuturi Alcoolice VINROM.

Creșterea accizelor din ultimii ani a dus la scăderea pieței legale de alcool și la scăparea de sub control a producției gospodărești care este comercializată în piețe, târguri, birturi, restaurante și locuitorilor din marile orașe, inclusiv în Capitală, precizează reprezentanții VINROM, într-o scrisoare deschisă trimisă ministrului Sănătății, Nicolae Bănicioiu.

România, conform studiului Organizației Mondiale a Sănătății, ocupă locul cinci în lume la consumul de alcool pe locuitor, ceea ce confirmă că 90% din piața de băuturi alcoolice este piața neagră.

„În aceste condiții, este o eroare grosolană să fiscalizezi mai mult piața legală, care reprezintă numai 10% din consum, și să încurajezi astfel piața neagră nefiscalizată și nesupusă vreunui control, inclusiv privind sănătatea publică. Din contra, printr-o fiscalizare mai mică aplicată băuturilor alcoolice, Bulgaria realizează din accize mai multe încasări la buget decât România!’, se arată în documentul respectiv. (Sursa: AGERPRES)

You might also like More from author

Comments are closed.