Vine primăvara? Vezi cum spun meteorologii că va fi vremea în următoarele două săptămâni!

ghioceiVremea va fi, în general, ploioasă, dar cu temperaturi medii ce vor atinge valori de 13-14 grade Celsius la nivelul întregii țări, în timp ce în zonele montane se vor semnala și ninsori, relevă prognoza Administrației Naționale de Meteorologie /ANM/, valabilă pentru intervalul 8 – 21 februarie, publicată luni.

În Banat, pe parcursul celor două săptămâni de prognoză, regimul termic va fi caracterizat de valori în general peste cele climatologic specifice lunii februarie, astfel că, în medie, temperaturile maxime vor fi de 9-14 grade, iar cele minime de la 2 la 5 grade Celsius. Valori ușor mai coborâte se vor înregistra în perioada 11-12 februarie și posibil în ultima zi a intervalului de referință, când media regională a temperaturilor diurne va fi între 6 și 9 grade, iar noaptea acestea vor deveni negative. Probabilitatea pentru precipitații se va menține relativ ridicată în mare parte a intervalului, iar în data de 10 februarie, apoi și în perioada 15-16 februarie, acestea se vor semnala pe spații extinse și vor fi, în general, moderate cantitativ. Pe fondul regimul termic ridicat, vor predomina ploile, dar trecător, în special în noaptea de 10/11 februarie, pot apărea și precipitații mixte.

În Crișana, în cea mai mare parte a intervalului de referință, regimul termic va fi caracterizat de valori mai ridicate decât cele climatologic specifice lunii februarie, astfel că, în medie, temperaturile maxime vor fi de 9 — 13 grade, iar cele minime între 1 grad și 5 grade Celsius. Valori ușor mai scăzute se vor înregistra în perioada 11-12 februarie și posibil în ultimele zile ale intervalului când media regională a temperaturilor diurne va fi de 5 — 8 grade, iar noaptea acestea vor deveni negative. Probabilitatea pentru precipitații se va menține relativ ridicată în mare parte a intervalului, iar în data de 10 februarie, apoi și în perioada 15-16 februarie acestea se vor semnala pe spații extinse și vor fi în general moderate cantitativ. Pe fondul regimul termic ridicat, vor predomina ploile, dar temporar, în special în noaptea de 10/11 februarie și în prima parte a zilei de 11 februarie, vor apărea și precipitații mixte.

În Transilvania, pe parcursul celor două săptămâni de prognoză, regimul termic, cu precădere cel diurn, va fi caracterizat de valori în general peste cele climatologic specifice lunii februarie, urmând a se înregistra, în medie, temperaturi maxime de 6 — 10 grade. În privința valorilor minime, acestea vor oscila în jurul pragului de îngheț în cele mai multe dintre nopți, iar temperaturi sub—5 grade vor fi posibile, în zonele depresionare, la începutul intervalului. În perioada 10 — 11 februarie, dar și în jurul datei de 16 februarie, precipitațiile se vor semnala pe areale extinse și vor fi în general moderate cantitativ, însă probabilitatea pentru precipitații locale, slabe se va menține relativ ridicată și în restul zilelor. În noaptea de 10 spre 11 și pe parcursul zilei de 11 februarie vor fi și lapovițe sau ninsori, iar în rest vor predomina ploile.

În Maramureș, pe parcursul celor două săptămâni de prognoză, regimul termic va fi caracterizat de valori în general peste cele climatologic specifice lunii februarie, astfel că, în medie, temperaturile maxime vor fi de 7 — 11 grade, iar cele minime de la zero la 4 grade. Valori ușor mai coborâte se vor înregistra în perioada 11-12 februarie și posibil și în ultima zi a intervalului de referință, când media regională a temperaturilor diurne va fi de 4 — 6 grade, iar noaptea acestea vor deveni negative. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor se va menține relativ ridicată în mare parte a intervalului, iar în data de 10 februarie, apoi și în perioada 15-16 februarie, acestea se vor semnala pe spații extinse și vor fi în general moderate cantitativ. În noaptea de 10 spre 11 februarie și pe parcursul zilei de 11 februarie vor fi mai ales lapovițe și ninsori, iar în restul timpului vor predomina ploile.

În Moldova, în cea mai mare parte a intervalului de referință, regimul termic va fi caracterizat de valori mai ridicate decât cele climatologic specifice lunii februarie, astfel că se vor înregistra, în medie regională, temperaturi maxime de 5 — 10 grade și minime de la 0 la 4 grade. Valori nocturne mai coborâte, în medie sub pragul de îngheț, sunt de așteptat la începutul intervalului, dar și în perioada 12 — 13 februarie. În jurul datei de 11 februarie precipitațiile, mixte, vor fi pe areale extinse și în cantități moderate. Ulterior, se menține relativ ridicată probabilitatea pentru precipitații (predominant ploi) în general slabe, cu caracter local și temporar.

La nivelul Dobrogei, pe tot parcursul celor două săptămâni de prognoză, valorile termice se vor situa peste cele climatologic specifice lunii februarie. Astfel, se vor înregistra temperaturi la amiază între 6 și 11 grade, iar noaptea între 2 și 6 grade, medie regională. Valori minime ușor negative sunt de așteptat la nivel local în primele nopți. În perioada 10-11 februarie, se vor semnala pe arii extinse ploi ce local vor fi mai însemnate cantitativ. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi ridicată și în intervalul 13-16 februarie și. posibil. în ultima zi.

În Muntenia, vremea mai caldă decât ar fi normal pentru luna februarie va caracteriza toată perioada celor două săptămâni, astfel că sunt estimate, mediat pe regiune, temperaturi maxime de 8 — 13 grade și minime, în general, pozitive, de până la 5 grade. Valori nocturne ușor sub pragul de îngheț se vor înregistra în primele nopți, apoi vor fi posibile doar izolat. Ploi frecvente și în general moderate cantitativ se vor semnala în noaptea de 10 spre 11 februarie. După această perioadă, probabilitatea pentru ploi locale va fi mai ridicată în perioada 13-16 februarie.

În Oltenia, vremea se va menține mai caldă decât în mod obișnuit în luna februarie, pe tot parcursul celor două săptămâni, fiind estimate temperaturi maxime de 7 — 12 grade, medie regională. Minimele nocturne vor fi preponderent pozitive, între un grad și 4 grade, valori ușor sub pragul de îngheț urmând a se înregistra în primele nopți. În jurul datei de 10 februarie, va ploua pe spații extinse și în cantități în general moderate. Probabilitatea pentru ploi locale, cu caracter temporar, va fi mai ridicată și în perioada 13 — 17 februarie.

La munte, regimul termic al următoarelor două săptămâni va fi caracterizat de valori în general ușor mai ridicate decât cele obișnuite în luna februarie, cu maxime ce se vor încadra între 2 și 6 grade și minime de la—5 la—1 grad Celsius. Temperaturi mai scăzute se vor înregistra în perioada 11-12 februarie, când valorile diurne vor fi în general negative, iar cele nocturne vor coborî până la o medie de—8 grade. Precipitațiile, la început mixte, apoi doar sub formă de ninsoare vor fi mai consistente în zilele de 10 și 11 februarie, determinând depunerea unui strat nou de zăpadă. În restul intervalului se mențin condițiile pentru precipitații cu caracter local și temporar, iar ninsori se vor semnala doar la altitudini mari. (Sursa: AGERPRES)

You might also like More from author

Comments are closed.