Vine avansul din subvenții

Săptămâna a început cu vești bune pentru fermierii români. Avansul din plata unică pe suprafața aferentă acestui an se achită începând de astăzi, a declarat, în exclusivitate pentru Agro Tv, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu. Peste 100 de mii de fermieri au primit până acum ordinele de plată, alți 600 de mii sunt în asteptare.

„Astăzi s-au facut ordinele de plată pentru 100 de mii de fermieri  durează cel mult, din ce am înțeles, 3 zile”, a declarat Achim Irimescu, ministrul Agriculturii.

Mihai Putinței, director general APIA, a declarat cănoi suntem în procesul de a emite ordinele de plată, maine vor fi prezentate primele ordine de plată la Trezoreria Municipiului București”.

Suma totală necesară plăților directe se ridică la 400 de mii de euro, bani pe care Ministerul Agriculturii îi are în buget, potrivit lui Irimescu.

Ministrul Agriculturii a amintit și suma alocată inițial de1 miliard 600 de milioane de lei”, adică „circa 700 de mii de beneficiari, cu 53 de euro pe hectar”.

Directorul general APIA a adăugat, „în momentul acesta, până nu sunt centralizate situațiile generale cu ordinele de plată, nu cunoaștem exact dimensiunea. Problema este că suma aferentă avansului este undeva la 1 miliard 683 de milioane de lei, fiind înaintată Ministerului Agriculturii o solicitare de alimentare a cu 600 de milioane de lei”.

Pentru anul în curs, fermierii primesc un avans de până în 70% din cuantumul stabilit de 77,42 de euro, adică 53,4 euro/hectar.  Campania de primire a cererilor unice de plată pentru anul 2015 a fost prima din noua Politică Agricolă Comună 2014-2020, aducând schimbări majore pentru toate statele membre ale Uniunii Europene.

 

You might also like More from author

Comments are closed.