Valeriu Steriu: Industria alimentară românească are, alături de agricultură, o puternică posibilitate de dezvoltare

Steriu_Valeriu_Andrei

Investiţiile în industria alimentară românească ar putea reprezenta o soluţie pentru evitarea situaţiei actuale în care se regăsesc fermierii români din cauza volatilităţii preţurilor, a declarat, joi, Valeriu Steriu, preşedintele Comisiei Prezidenţiale pentru Politici Publice de Dezvoltare a Agriculturii în România, în cadrul evenimentului Romanian Agribusiness Conference.

„Soluţia spusă de acum 20 de ani de unii experţi este de a investi în industria alimentară, care, alături de agricultură, are o puternică posibilitate de dezvoltare, chiar dacă azi a trecut majoritar în zona corporaţiilor străine. Dacă România avea, odată cu fondurile europene, o strategie în domeniu cu direcţii mult mai clare, situaţia era diferită pentru că foarte mulţi bani au plecat pe investiţii mici, modeste, care astăzi s-au închis, iar fermierii se plâng că produc mult dar cu impact asupra preţului. Dacă fermierii ar fi avut silozuri proiectate într-o strategie de acum 10 ani, am fi avut în momentul de faţă exporturi nu numai de făină şi de grâu ci şi de produse finite pentru că toată Africa şi Orientul Mijlociu aşteaptă astfel de produse şi am fi avut soluţii cu cel puţin 20-30% mai bune în preţul pe care fermierii l-ar fi putut încasa nu doar 4-5 cumpărători de cereale aşa cum este astăzi. Practic, cei mai fericiţi fermieri sunt cei care au exportat în primele zile după recoltare, câteva şlepuri de cereale, înainte de căderea preţurilor”, a spus Steriu.

Acesta a precizat că în România există producţie în mai multe domenii, chiar dacă unele nu mai au capital majoritar românesc, însă acestea trebuie susţinute în continuare cu bani europeni.

„Mă uit la industria laptelui şi cred că sunt doar doi jucători la nivel naţional, care mai au capital majoritar românesc. În schimb, în industria cărnii majoritatea sunt români şi există producţie şi prelucrare. La fel şi în domeniul fructelor şi legumelor, vinul merge frumos şi cred că toate acestea trebuie susţinute major cu viitorii bani europeni. Dacă nu vom găsi soluţii pentru a avea aceste direcţionări clare pe excesul de producţie care va fi şi în anii următori, vom rămâne cu aceleaşi probleme ca şi astăzi”, a adăugat Steriu.

Modificările Politicii Agricole Comune 2014-2020, implicaţiile acestora în agricultura românească precum şi importanţa absorbţiei fondurilor europene pentru agricultură se află printre subiectele analizate, joi, în cadrul evenimentului Romanian Agribusiness Conference.

De asemenea, tematica conferinţei va cuprinde informaţii legate de strategia de dezvoltare a agriculturii româneşti pe termen mediu şi lung, de evoluţia preţurilor terenurilor agricole şi despre perspectivele de dezvoltare a zootehniei româneşti. (Sursa: AGERPRES)

You might also like More from author

Comments are closed.