Vacanțe de vis oferite de peste 400 de pensiuni de agroturism, afacerea satului maramureșean

cabanassqqMaramureșul a ajuns în ultimii 20 de ani să fie printre destinațiile favorite ale turiștilor din țară și străinătate, apreciat îndeosebi pentru zonele rurale, tradițiile și obiceiurile din preajma sărbătorilor religioase importante, dar și pentru posibilitatea practicării unui turism variat care satisface toate cerințele unei zone de munte.

Tour-operatorii români cât și cei străini au avansat varianta unei combinații care include Maramureșul, Bucovina și Delta Dunării, îndeosebi pentru străinii care doresc să viziteze zonele de mare potențial turistic ale României pe durata unei vacanțe de două săptămâni.

Turiștii străini care optează pentru rezervări prin agențiile de turism solicită de obicei opțiunea all-inclusive a pachetului pe toată durata sejurului din țară, însă există și turiști, îndeosebi tinerii sau familiile tinere, care optează pentru rezervarea locurilor prin e-mail sau telefon la o pensiune, de unde își programează apoi întreg traseul intern.

Turiștii români, îndeosebi familiștii, preferă scurte vacanțe la sat cu toate facilitățile incluse la care se mai pot adăuga vizitarea unor obiective muzeale, o ieșirea cu trenul Mocănița, echitație, străbaterea unor trasee montane ușoare sau participarea la principalele sărbători alături de gazda pensiunii.

„Turiștii din țară și străinătate sunt interesați ca pe lângă facilitățile de cazare, masă să viziteze muzee, să participe la o serie de evenimente care se întâmplă în lumea satului, dar să facă și scurte ieșiri pe munte, plimbări cu trenul mocănița, iar în perioada sezonului rece să schieze’, a spus Maria Pop, proprietara unei pensiuni agroturistice din comuna Șieu.

Potrivit ANTREC, în județul Maramureș operează peste 440 de unități de cazare — hoteluri, moteluri, pensiuni rurale și urbane de diferite categorii, majoritatea oferind condiții de confort la standardele unui turism modern.

Cele mai mai multe pensiuni agro-turistice funcționează în satele așezate de-a lungul Văii Vișeului și Văii Izei, sate și comune care au făcut partea din veche rețea OVR — Operation Villages Roumains, acum marea lor parte operând în rețeaua ANTREC și individual. (Sursa: AGERPRES)

 

You might also like More from author

Comments are closed.