Buzău : Au fost confirmate 28 de focare, cu 73 bovine și 5 ovine cu boala limbii albastre

vacikkmmssÎn județul Buzău au fost confirmate 28 de focare cu un efectiv de 73 bovine și 5 ovine cu boala limbii albastre, specifică rumegătoarelor, anunță marți un comunicat de presă al MAI, potrivit AGERPRES. 

Prefectura Județului Buzău a dispus deja restricții de circulație a bovinelor și ovinelor din localitățile în care boala a fost confirmată prin buletine de analiză și interzicerea târgurilor de animale.

Totodată, sub coordonarea specialiștilor ANSVSA, s-a realizat informarea primăriilor și fermelor crescătoare de animale pentru luarea unor prime măsuri de prevenire a răspândirii bolii, izolarea animalelor bolnave, colectarea de date pentru ancheta epidemiologică și inventarierea tuturor exploatațiilor din regiunea afectată.

Boala amintită este încadrată cu risc major pentru animalele rumegătoare, cu impact preponderent de natură economică și apariția primelor cazuri a fost notificată, conform procedurilor, statelor Uniunii Europene și țărilor membre ale Organizației Mondiale pentru Sănătate Animală.

Din datele existente, în momentul de față, focare de boală au fost semnalate și în alte state din sudul Europei, inclusiv state vecine României.

Viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, a convocat, la sediul Guvernului, Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, ca urmare a solicitării Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) referitor la apariția, pentru prima dată în România, a bolii ‘Bluetongue — boala limbii albastre’.

Gabriel Oprea a cerut reprezentanților ANSVSA să ia de îndată măsurile necesare în vederea prevenirii și limitării transmiterii acestei boli la nivel național și să se asigure că populația este corect informată cu privire la măsurile dispuse de autorități și la specificul bolii ‘Bluetongue’, și anume, că nu prezintă riscuri pentru sănătatea oamenilor, însă este obligatoriu ca toți deținătorii de animale să anunțe rapid autoritățile despre apariția oricărui semn de boală la animalele proprii.

Conform specialiștilor ANSVSA, boala ‘Bluetongue’ nu afectează omul, dar produce pagube economice prin transmiterea și îmbolnăvirea altor animale. De asemenea, laptele produs sau carnea acestor animale nu prezintă pericol pentru populație.

În urma analizării situației, Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență a adoptat o hotărâre conform căreia alocarea fondurilor necesare controlului și eradicării bolii să fie asigurate din bugetele ANSVSA și ale direcțiilor sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor județene iar fondurile necesare ecarisării teritoriului în localitățile afectate, din bugetele consiliilor locale ale localităților respective.

ANSVSA va întreprinde demersurile pentru alocarea sumelor necesare din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2014, dacă bugetul actual nu poate asigura fondurile necesare. În aplicarea deciziilor stabilite, specialiștii ANSVSA vor realiza posibilele scenarii de evoluție a bolii și vor propune măsurile ulterioare, necesar a fi luate în funcție de această evoluție.

You might also like More from author

Comments are closed.