Un senator din Vâlcea le cere fermierilor să își asigure culturile

furtunaffggUn senator a atras atenția asupra faptului că fenomenele meteorologice din ultimele săptămâni au abundat în ploi torențiale și averse, care au avut un impact major asupra culturilor agricole.

Conform cifrelor Ministerului Agriculturii, doar 30% din culturile agricole autohtone sunt asigurate, a precizat Florinel Butnaru, într-un comunicat de presă.

„Fenomenele acestea au provocat pierderi majore fermierilor din mai multe regiuni ale țării. Pentru a acoperi pagubele cauzate de căderile de grindină, Ministerul Agriculturii este pregătit să despăgubească agriculturii printr-un sprijin financiar acordat sub forma unui ajutor de minimis.De asemenea, Ministrul Agriculturii și nu numai, a subliniat în repetate rânduri necesitatea înființării unor fonduri mutuale pentru agricultură prin intermediul cărora fermierii să fie protejați împotriva riscurilor neacoperite de societățile de asigurare, precum grindină, seceta, pierderile de venit cauzate din anumite probleme, boli care apar pe piață”, a adăugat senatorul, care a precizat că, totuși, asigurarea culturilor este cea mai bună soluție pentru fermieri, în aceste cazuri și le-a cerut fermierilor să își asigure fermele.

You might also like More from author

Comments are closed.