Un deputat propune prelungirea termenului de depunere a proiectelor tehnice pentru FEADR

roman_ioanDeputatul bihorean Ioan Sorin Roman a atras atenţia ministrului Agriculturii asupra necesităţii de a lua în calcul mai multe aspecte înainte de a lua decizii legate de modificarea HG 226/2015 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor programului naţional de dezvoltare rurală cofinanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi de la bugetul de stat .

El a declarat că există situaţii speciale în care se află numeroase entităţi juridice publice şi private din România, care au depus cereri  de finanţare anul trecut şi au fost notificate în 2016, termenul de prezentare a proiectelor tehnice fiind în cazul unora, începutul octombrie. „Din păcate, o bună parte dintre solicitanţi nu s-au putut încadra în termenul de 3 luni prevăzut HG 226/2015 pentru prezentarea proiectelor tehnice necesare semnării contractelor de finanţare deoarece, între timp a intrat în vigoare a Legii 98/2016 privind achiziţiile publice.Drept urmare, consider că ar fi oportun ca prelungirea termenului de la 3 la 6 luni pentru depunerea proiectelor tehnice şi a celorlalte documente necesare semnării contractelor de finanţare să se aplice şi celor care au primit deja notificările, dar nu au semnat contractele de finanţare până la intrarea în vigoare a noului act normativ”, spune deputatul

În mesajul său, el mai cere o serie de lămuriri despre proiectele depuse şi soluţii pentru problemele cu care se confruntă aplicanţii.

You might also like More from author

Comments are closed.