Un deputat liberal a cerut ca apicultorii să fie scutiți de plata rovinietei pentru transportul stupilor

stupif

Deputatul liberal Sorin Teju a cerut în urmă cu câteva zile ca apicultorii să fie scutiți de plata rovinietei pentru transportul stupilor.

Acesta a vorbit despre cei 1.000 de apicultorilor din județul Prahova care în fiecare an își mută stupii în zone cu flori, de patru ori și fac, în total opt drumuri. Oamenii pleacă în zonele alese, de fiecare dată după ora 22.00, după ce albinele se retrag în stupi și sunt nevoiți să ajungă la destinație sau să se oprească din drum la ora 4.00, când se trezesc albinele. Pentru cele 6 ore de drum, ei sunt nevoiți să plătească valoarea rovinietei pe două zile, adică 47 de lei, deoarece rovinieta nu este valabilă 24 de ore, ci își încetează valabilitatea la ora 0.00 a zilei în curs.

Astfel, el a cerut ministrului Transporturilor și reprezentanților Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) scutirea de plată a rovinietei pentru transportul stupilor sau măcar pentru a doua zi calendaristică în care albinele sunt mutate.

”Vă rog să îmi precizați, domnule ministru, dacă ar putea apicultorii să fie scutiți de plata rovinietei sau să plătească numai 47 de lei în loc de 94 de lei, modificând valabilitatea acesteia de la momentul achiziționării, timp de 24 de ore”, a mai spus Teju.

You might also like More from author

Comments are closed.