Un deputat crede că trecerea sistemelor de irigaţii în proprietatea fermierilor trebuie făcută cu anumite condiţii

irigatii_dDupă întâlnirea dintre deputaţi şi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, deputatul Liviua Harbuz a declarat că susţine iniţiativele ministerului de cedare condiţionată a sistemelor secundare de irigaţii către fermieri.

„Îmi exprim susținerea pentru soluția propusă de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale cu privire la administrarea sistemului secundar de irigații. După ce s-a întâmplat în ultimii ani, nu ne mai permitem să trecem sistemele de irigații în proprietatea fermierilor fără a-i condiționa să facă investițiile în baza cărora preiau infrastructura. Darea gratuită în folosință pe o perioadă de 5-10 ani este, cred eu, un interval suficient pentru a ne arăta că intențiile agricultorului sunt serioase, că investițiile se fac conform proiectelor asumate. Mai mult, introducerea abonamentelor va asigura fermierilor posibilitatea de a iriga la costuri extrem de mici dacă, bineînțeles, aderă în acest sistem. Din calculele făcute de ANIF, acest abonament, cât și investițiile în infrastructura principală și secundară vor aduce costul irigării unui hectar la un nivel accesibil pentru toți agricultorii”.

Harbuz a mai afirmat că: „Un alt aspect important ce a fost atins în dezbaterea de astăzi alături de fermieri și de ministrul Daniel Constantin a fost necesitatea despăgubirii agricultorilor care acum au pierderi din cauza secetei, iar banii pentru aceste plăți sunt convins că vor ajunge la micii producători până la finele acestui an și la cei cu suprafețe calamitate mai mari, cu acordul Comisiei Europene, cât mai redepe, la începutul anului viitor”.

 

You might also like More from author

Comments are closed.