Un deputat cere despăgubiri pentru agricultorii băcăuani afectaţi de secetă

SmarandacheMironAlexandruDeputatul Miron Smarandache a sesizat că în judeţele din Moldova se înregistrează o secetă severă, după două luni în care nu au căzut deloc precipitaţii.

În aceste condiţii, oamenii din judeţul Bacău şi cele limitrofe sunt îngrijoraţi şi se tem că vor rămâne fără recolte în acest an. În unele zone nu a mai plouat din aprilie, deficitul de apă este extrem de accentuat, iar acest fapt este şi mai dramatic dacă analizăm faptul că lunile iulie şi august sunt considerate, în mod tradiţional, cele mai secetoase ale anului.
Specialiştii au comunicat permanent scăderea nivelului apelor pe râurile Siret, Bistriţa şi Moldova. Astfel, după două luni de secetă, fermierii băcăuani sunt îngânduraţi pentru problemele cu care se confruntă în ceea ce priveşte dezvoltarea principalelor culturi. La porumb, spre exemplu, plantele au dispărut aproape în totalitate din culturile înfiinţate în această primăvară. Şi la grâu situaţia este destul de dificilă, deoarece agricultorii au constatat uscarea acestuia la baza tulpinilor, fapt ce va determina scăderea severă a producţiilor la recoltare.

În aceste condiţii, Smarandache cere ca ministerul Agriculturii să caute soluţii pentru a-i ajuta pe fermierii afectaţi de secetă.

You might also like More from author

Comments are closed.