Un deputat cere urgentarea plății subvențiilor pentru agricultori

miron_smarandacheLa sfârşitul săptămânii, deputatul băcăuan Miron Smarandache a sesizat Ministerul Agriculturii vizavi de întârzierea nejustificată a înregistrării cererii unice pentru plata subvențiilor de către APIA.

Acesta a declarat într-un comunicat de presă că „centrele județene APIA din toată țara sunt în prezent angrenate în acțiunea de programare a fermierilor și înregistrarea completării cererii unice de plată pentru subvenții. Deși abia a început, această campanie se confruntă cu un impas major, depunerea cererilor unice pentru subvenții fiind îngreunată din cauza deficiențelor la sistemele informatice ale APIA din majoritatea județelor țării.Astfel, în loc să se simplifice procedurile, acestea se preconizează a fi mult mai dificile în prezent, deoarece sistemul informatic nu permite înregistrarea datelor referitoare la creșterea animalelor”.

Potrivit acestuia cererea unică pentru subvenții, care înglobează cererea pentru plățile pe vegetal și cele pentru zootehnie, a încurcat situația în loc să o simplifice. „Mai îngrijorător este faptul că, în mai multe județe ale țării, funcționarii APIA nu au reușit să depisteze din ce cauză nu funcționează sistemele informatice, fapt pentru care nu se pot înregistra cererile de subvenționare a animalelor. În aceste condiții, doar fermierii care solicită subvenții pentru terenurile agricole pot depune cererile aferente, nu și cei care dețin animale”, după cum arată Smarandache în documentul citat.

You might also like More from author

Comments are closed.