UN DEPUTAT CERE CA ACCIZA PE ALIMENTELE CU CONȚINUT MARE DE ZAHĂR SĂ FIE DIRECȚIONATĂ SPRE EDUCAȚIE

Deputatul Costel Lupașcu s-a întâlnit miercuri, 17 mai 2017, cu reprezentanții Asociației Colegiul Pacienților din România, în legătură cu proiectul de lege privind supraimpozitarea alimentelor cu un conținut ridicat de zahăr. În urma discuțiilor, s-a ajuns la concluzia că introducerea unei accize pe acest tip de alimente ar reprezenta calea cea mai potrivită pentru reducerea consumului de către categoriile sociale cele mai expuse la problema obezității, respectiv copiii, adolescenții și persoanele cu venituri mici.

AGRO-TV.RO ȘI-A TRIPLAT AUDIENȚA ÎN PRIMUL TRIMESTRU DIN 2017

Am discutat cu reprezentanții asociației despre modele fiscale din alte state în ceea ce privește supraimpozitarea alimentelor cu un conținut ridicat de zahăr. În principiu, sunt trei variante, respectiv cotă diferențiată de TVA, impozit forfetar pe cifra de afaceri și o acciză pentru produsele cu conținut ridicat de zahăr. Concluzia noastră a fost că acciza ar fi modelul cel mai potrivit, urmând să vedem care e pragul optim care poate descuraja în mod real consumul acestor alimente. Din studiile Organizației Mondiale a Sănătății, rezultă că o creștere a prețurilor între 20% și 50% la aceste produse nesănătoase ar conduce la scăderea cererii și implicit la reducerea incidenței obezității la copii și adolescenți”, a explicat deputatul Costel Lupașcu.

AGROTRANZACTII.RO, SITE-UL DE UNDE CUMPERI SAU VINZI UTILAJE AGRICOLE LA CELE MAI BUNE PREȚURI

Reprezentanții Asociației Colegiul Pacienților din România au subliniat că viitorul proiect de lege ar trebui să conțină o prevedere explicită privind destinația banilor care se vor colecta din această acciză.

Scopul legii nu ține de fiscalitate, ci de sănătatea publică. Nu urmărim să obținem mai multe venituri la buget, ci să reducem consumul acestor produse nesănătoase, care generează obezitate, diabet și alte afecțiuni în rândul populației. Cred, așadar, că banii care vor fi obținuți dintr-o astfel de acciză trebuie direcționați către zona de sănătate și educație, pentru programe naționale de prevenție și educație pentru sănătate și pentru subvenționarea producției autohtone de legume și fructe, pentru creșterea consumului de hrană sănătoasă”, a explicat deputatul.

AGRO TV, PLATFORMA MEDIA NUMĂRUL 1 ÎN PRESA AGRICOLĂ. PESTE 4.000.000 DE TELESPECTATORI URMĂRESC ZILNIC AGRO TV

Asociaţia Colegiul Pacienţilor din România este o organizaţie nonguvernamentală înființată în anul 2015, din dorința de a pune interesele oamenilor pe primul loc în politicile de sănătate publică. Scopul asociației este de a colabora cu autoritățile din sistemul medical din România și de a propune soluții de îmbunătățire a cadrului legal, pentru a veni în sprijinul pacienților și instituțiilor din domeniu. În prezent, asociația are filiale în principalele orașe din țară și numără peste 4.000 de membri.

You might also like More from author

Leave A Reply

Your email address will not be published.