Un deputat a cerut subvenții pentru rasele autohtone de animale și păsări

mangalitaDeputatul vâlcean Cristian Buican a cerut ministrului Agriculturii, Achim Irimescu,  să aprobe acordarea unui sprijin financiar pentru crescătorii de animale și păsări din speciile autohtone, ca pe o recunoaștere din partea statului a importanței acestora.

“Personal consider că solicitarea de acordare a unei subvenții special crescătorilor de rase indigene de animale și păsări poate reprezenta o soluție în vederea perpetuării acestor rase, mai ales din cauza faptului că la aceste rase de animale și păsări productivitatea este mai scăzută decât laalte specii similar. În condițiile în care rasele indigene de animale și păsări reprezintă un important pilon al satului românesc, de ieri și azi, introducerea unei astfel de subvenții ar reprezenta o posibilă soluție la păstrarea acestor rase și, implicit, în păstrarea tradițiilor secular din satul românesc”, a precizat deputatul.

Cererea deputatului vine după ce, în 2013, Guvernul a adoptat o hotărâre prin care a alocat bani  pentru conservarea unor rase autohtone cum ar fi bivolul românesc, țigaia ruginie, merinosul transilvan, mangalița, cai din rasa Lipițan sau găini Gât Golaș de Transilvania.(Sursa foto: mangalita.ro)

You might also like More from author

Comments are closed.