Ultima decizie luată de Guvern pentru ciobani

Păşunatul animalelor domestice în terenul agricol va fi permis între 6 decembrie 2016 și 24 aprilie 2017.

oaie

Guvernul a prelungit, prin Ordonantă de urgentă, suspendarea prevederilor unui articol din actuala Lege a vănătorii, pentru a permite păşunatul animalelor domestice în terenul agricol și în perioada 6 decembrie 2016 și 24 aprilie 2017.

Este vorba despre suspendarea, până la 25 aprilie 2017, a Art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare, care prevede interzicerea acestui tip de păşunat în perioada 6 decembrie și 24 aprilie a fiecărui an.

Interdicția mentionată duce la diminuarea efectivelor de animale, din cauza bolilor pe care le generează lipsa de mișcare și de acces la surse de apă naturale, și la degenerarea genetică a populațiilor de ovine, dintre care rasa Ţurcană e majoritară.

Caracterul de urgentă al actului normativ este dat de necesitatea evitării consecințelor economice și sociale ale scăderii efectivelor de animale, cu impact grav asupra crescătorilor de animale și sectorului zootehnic.

Este a două oară când guvernul actual ia o astfel de măsură, după ce în decembrie anul trecut a supendat până la data de 25 aprilie 2016 aplicarea prevederilor art. 23 alin. (1) lit. c), prin OUG nr. 60/2015.

You might also like More from author

Comments are closed.