UE A APROBAT BUGETUL PE 2018: SPRIJIN PENTRU TINERI, CRESTERE ECONOMICA, SECURITATE

  • Buget mai mare pentru creștere economică durabilă, locuri de muncă, securitate, schimbări climatice
  • €116.7 milioane de euro mai mult pentru lupta împotriva șomajului
  • Reduceri la finanțările pentru Turcia

 Pentru anul viitor, deputații au aprobat fonduri mai mari pentru tinerii șomeri, precum și finanțare suplimentară pentru IMM-uri, programe de cercetare și Erasmus.

Cifrele agreate în discuțiile de conciliere pentru bugetul UE pe 2018 sunt 160,1 miliarde de euro pentru angajamente și 144,7 miliarde euro pentru plăți.

Acordul provizoriu încheiat de Parlament cu Consiliul privind bugetul UE pentru 2018 la data de 18 noiembrie a fost adoptat miercuri cu 295 de voturi pentru, 154 împotrivă și 197 de abțineri. Președintele Antonio Tajani a semnat documentul prin care acest buget intră în vigoare.

Membrii echipei de negociere a Parlamentului au făcut următoarele declarații după vot:

„Parlamentul este mulțumit de bugetul UE pentru 2018. Am ajuns la un acord, deoarece prioritățile noaste au fost să dăm un impuls programelor care vor pregăti UE pentru viitor și să îi protejăm pe europeni – cercetarea prin programul Orizont 2020, mobilitatea tinerilor prin Erasmus+ și ErasmusPro, programe de infrastructură  precum Mecanismul pentru Interconectarea Europei și sprijin pentru IMM-uri prin COSME. Am reușit de asemenea să creștem finanțarea pentru programele privind securitatea, politica de azil și politica de vecinătate, a spus președintele comisiei pentru bugete, Jean Arthuis (ALDE, FR).

“Acest buget oferă ceea ce așteaptă cetățenii UE așteaptă de la Europa: locuri de muncă și creștere economică pe de o parte, securitate pe de altă parte. Investind in cercetare, infrastructură, educație și IMM-uri, vom deveni mai competitivi, cu o economie orientată spre viitor. În ceea ce privește securitatea, am reușit să consolidăm Europol și Eurojust, astfel încât aceste instituții să asigure o mai bună cooperare și coordonare în lupta împotriva terorismului și a crimei organizate în UE. Am transmis un mesaj clar că sprijinul UE pentru țările din afara UE nu e automat: Turcia se îndepărtează de valorile UE și am decis să reducem cu 105 milioane finanțarea propusă de Comisie”, a declarat raportorul principal (secțiunea Comisie) Siegfried Mureșan (PPE, RO).

 Ce reprezintă angajamentele și plățile?

Având în vedere nevoia de a gestiona acțiuni multianuale (de ex finanțarea unui proiect de cercetare care durează 2-3 ani), bugetul UE face distincția între creditele pentru angajamente (costul tuturor obligațiilor legale contractate în anul financiar actual, cu posibile consecințe în anii următori) și creditele pentru plăți (banii plătiți efectiv în anul actual, posibil pentru a implementa angajamentele luate în ani anteriori).

You might also like More from author

Leave A Reply

Your email address will not be published.