UE anunţă noi ajutoare pentru fermierii afectaţi de embargoul rusesc

legumeffdComisia Europeană a adoptat luni un nou program de măsuri de sprijin în valoare de 165 de milioane de euro pentru cultivatorii de fructe şi legume perisabile afectaţi de embargoul rusesc, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

Comisia Europeană subliniază că noua schemă se adaugă unui prim program în valoare de 125 de milioane de euro anunţat la data de 18 august dar care a fost suspendat la data de 10 septembrie din cauza numărului disproporţionat de mare de solicitări de despăgubire venite în special din partea producătorilor polonezi.

Pentru a putea fi mai bine ţintită, noua schemă include o anexă în care sunt precizate volumele eligibile pentru fiecare ţară membră cu cifre precise pentru fiecare grupă de produse. Aceste volume au fost stabilite pe baza exporturilor realizate în perioada septembrie-decembrie din ultimii trei ani. În plus, noul plan include pentru prima dată pe lista produselor care vor beneficia de sprijin portocalele, mandarinele şi clementinele.

„Sunt fericit că CE a reuşit să mobilizeze alte 165 de milioane de euro pentru a reduce presiunile de piaţă asupra cultivatorilor de fructe şi legume în urma embargoului rusesc. Acest program va fi mai focalizat decât schema iniţială, chiar dacă există o anumită flexibilitate în interiorul celor patru grupe de produse”, a declarat comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloş.

La începutul lunii august, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat un decret care interzice importurile de produse agricole şi alimentare provenite din ţările care au impus sancţiuni Rusiei în contextul crizei din Ucraina. Lista include produse din carne şi lapte precum şi fructe şi legume provenite din SUA, UE, Canada, Australia şi Norvegia.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a afirmat recent că România nu va fi afectată în mod direct de decizia Rusiei de a interzice importurile de produse alimentare din SUA şi Uniunea Europeană (UE), deoarece exporturile nu erau foarte mari, undeva la 41 de milioane de euro în 2013. ( Sursa: AGERPRES)

You might also like More from author

Comments are closed.