Turism oenologic în Italia – Turul podgoriilor din Toscana

Lângă Marea Tireniană, de-a lungul coastei de vest a Italiei se află faimoasa regiune a Toscanei – una dintre cele mai populare destinaţii turistice din ţară. În Cizmă există 20 de regiuni, dar Toscana este în topul celor mai vizitate. Principala atracţie o reprezintă podgoriile, motiv pentru care în Toscana vin turişti din întrega lume să deguste faimoasele sale vinuri.

Siteul tuktuk.ro ne propune un ghid în 5 paşi pentru un circuit pe cont propriu al celor mai populare podgorii din regiunea Toscanei.

 

Toscana atrage anual o mulţime de turişti, care vin să-i savureze peisajele şi… vinurile.  Începe excursia lângă oraşele Carmignano şi Prato – aceste două comunităţi se afla în apropierea oraşului Florenţa. Vinul de Carmignano produs în această regiune este unul roşu sec, plin de aromă şi fineţe. Carmignano, podgoria „vinovată” pentru un vin roşu excepţional

 

 

 

Aventurează-te apoi în regiunea Chianti – Classico – mergi la sud de Florenţa, în inima regiunii Toscana. Cel mai uşor mijloc de a face un tur al podgoriilor care te interesează, este să le contactezi pe site-ul lor oficial şi să stabileşti o zi în care le poţi vizita. În această zonă ai nevoie de cel puţin o zi, pentru a degusta vinurile produse aici. Petrece câteva zile în celebra regiune Chianti! Nu vei regreta.

 

 

 

Fă un tur al regiunii San Gimignano – renumită pentru vinul sau alb, Vernaccia di San Gimignano, obţinut din soiuri vechi de struguri, care îşi au rădăcinile în Grecia antică. Intră pe site-ul regiunii pentru a vedea când podgoriile de aici permit vizitarea lor şi degustarea vinului.

 

 

 

Montepulciano ar trebui să fie următoarea regiune din itinerariu – este renumită pentru vinul roşu, câştigător a numeroase premii, Vino Nobile Di Montepulciano. El este obţinut din soiul Prugnolo Genţile, o clonă a vestiţilor struguri Sangiovese, Canaiolo Nero şi Mammolo.

 

 

 

 

 

Aventurează-te în Montalcino, unde poţi degusta vinul aromat, roşu sângeriu, Brunello di Montalcino – mulţi turişti din străinătate şi cunoscători ai acestei licori, considera acest loc destinaţia perfectă pentru a petrece o noapte. Există camere ce pot fi închiriate şi în zona se afla câteva podgorii, aşa că aruncă o privire pe site-ul regiunii, pentru a găsi oferte. Aici există două restaurante Castello Banfi, unde poţi bea un pahar de vin care acompaniază preparate excelente ale bucătăriei italiene. Montalcino e o altă zonă în care deliciile bahice sunt la cote maxime

Dacă nu-ţi surâde ideea unui circuit pe cont propriu, există numeroase oferte de excursii cu ghid, la care poţi apela. Sunt multe site-uri pe care le poţi consulta în acest sens şi unde vei găsi şi circuite care includ savurarea unor delicatese culinare tradiţionale.

You might also like More from author

Comments are closed.