Tulcea: Termenul de depunere a proiectelor pentru dezvoltarea Deltei a fost prelungit

deltadun22

Conducerea Grupul Local pentru Pescărie Durabilă (FLAG – Fisheries Local Action Group) Delta a prelungit până la sfârşitul lunii iulie termenul limită pentru depunerea proiectelor în vederea accesării a circa 20 de milioane de euro pentru dezvoltarea Rezervaţiei.

Până luni, 8 iulie, când a expirat termenul limită stabilit iniţial de FLAG Delta pentru depunerea proiectelor, au fost înregistrate şase proiecte, unul din ele fiind declarat neeligibil, potrivit preşedintelui FLAG, Marius Pavel.

Astfel, persoanele fizice şi juridice pot depune până la finele lunii în curs proiecte pentru dezvoltarea turismului şi ecoturismului, protejarea şi promovarea patrimoniului natural şi cultural al Deltei, precum şi pentru crearea unor alternative ocupaţionale accesibile populaţiei în vederea scăderii presiunii asupra resursei piscicole din Rezervaţie. „Cererea de prelungire a termenului limită a venit din partea posibililor beneficiari, atât asociaţii neguvernamentale şi societăţi private, cât şi autorităţi locale. Ni s-a semnalat că studiile de fezabilitate ale proiectelor necesită timp şi în aceste condiţii am acceptat cererea lor. Vorbim de zeci de proiecte care trebuie să fie depuse”, a declarat preşedintele FLAG Delta, Marius Pavel.

În urmă cu aproape un an, FLAG Delta Dunării a obţinut circa 20 de milioane de euro pentru punerea în aplicare a Planului de Dezvoltare Integrată a Deltei Dunării, finanţarea având cea mai mare valoare alocată prin Programul Operaţional pentru Pescuit unei zone piscicole din Europa.

Fondul este destinat comunităţilor din Rezervaţie, autorităţi locale, organizaţii şi societăţi private, care urmează să încheie contractele de finanţare până la finele anului în curs şi să finalizeze proiectele până la data de 31 decembrie 2015. ( Sursa: AGERPRES)

You might also like More from author

Comments are closed.