Tulcea: Permisele de pescuit în Deltă, valabile până la începerea prohibiției din acest an

Permisele de pescuit eliberate anul trecut de Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) vor fi valabile până la începerea prohibiției la pescuit în acest an, potrivit unei decizii făcută publică marți de instituție.

”Decizia a fost adoptată deoarece pentru reglementarea activității de pescuit comercial pe anul 2016 (…) este necesară apariția Ordinului privind aprobarea măsurilor de reglementare a efortului de pescuit și cotele de pescuit alocate pentru anul 2016 și a Ordinului privind nominalizarea punctelor de debarcare și a centrelor de primă vânzare în vederea desfășurării activității pe anul 2016”, se arată într-un comunicat de presă remis marți AGERPRES de către ARBDD Tulcea.

De altfel, la începutul fiecărui an, ARBDD decide prelungirea valabilității permiselor de pescuit emise în anul anterior până la apariția ordinului privind stabilirea perioadelor și zonelor de prohibiție a pescuitului, precum și a zonelor de protecție a resurselor acvatice vii în anul 2016. Propunerea de ordin urmează să fie semnată de ministrul Mediului și cel al Agriculturii și este făcută publică pe site-ul Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură.

Ordinul comun al celor două ministere va include și capturile care vor putea fi înregistrate de pescarii din Delta Dunării în acest an pe fiecare specie și zonă de pescuit din Rezervație. Până la apariția acestuia, pescarii tulceni vor putea captura aceleași cantități de pește menționate în permisele primite anul trecut din partea ARBDD. (AGERPRES)

You might also like More from author

Comments are closed.