Trei suceveni sunt cercetați pentru fapte de braconaj

Politistii au gasit un adevarat arsenal de vanatoare in urma perchezitiilor.

perch-1191660_1280

Cum e viața asta… S-au dus să vâneze iepuri și au fugit mai iute că bietele animale atunci când polițiștii au dat de urmele lor. S-a întâmplat treaba asta în județul Suceava. Trei tineri din comuna Preutesti au ajuns să fie cercetați de către organele de anchetă pentru mai multe infracțiuni din sfera braconajului.

Potrivit ziarului Monitorul de Suceava, ancheta din acest caz a plecat de la o sesizare din noaptea de 26 noiembrie, când polițiștii au fost anunțați că mai multe persoane aflate într-un autoturism impuscă iepuri, pe raza satului Huși, din comuna Preutesti. Echipa operativă deplasată la fața locului a identificat autoturismul, insă cei care erau în masină au reușit să fugă. În portbagajul autoturismului polițiștii au găsit o butelie și mai multe bidoane cu urme de sânge, care urmează a fi examinate la laborator. În apropierea mașinii a fost găsită o pungă în care era un iepure împușcat. Polițiștii au ridicat autoturismul și l-au pus sub sigiliu la sediul Poliției municipiului Suceava, după care au urmat perchezițiile la cei suspecți în acest caz.

„In urma perchezițiilor au fost ridicate 15 trofee (două piei naturalizate provenite de la speciile de vânat mistreț și vidră, iar diferența în trofee provenite de la căpriori-coarne cu tot cu craniu), colți de mistreț, o capcană metalică ce poate fi folosită la activităti de braconaj cinegetic, o cantitate de diaboluri din oțel, sferice, de diametre diferite, ce poate fi folosită la confecționarea munițiilor aferente armelor de vanătoare cu teavă lisă, precum și un număr de 24 de petarde din categoria a F2 (a căror deținere este interzisă de lege)”, se arată într-un comunicat al poliției județene Suceava.

Polițiștii au deschis dosare penale pentru mai multe infracțiuni: tentativă de a practica sau practicarea vânătorii fără a fi înscris în autorizația de vânătoare individuală sau colectivă eliberată în condițiile legii de gestionar, pentru fondul  cinegetic respectiv, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uzul de armă fără drept și efectuarea fără drept de operațiuni cu articole pirotehnice.

You might also like More from author

Comments are closed.