Tratează tusea cu antitusive din plante

Dacă nu tratezi tusea chiar din prima zi, poate da complicaţii grave. Cum ai început să tuşeşti, încearcă antitusivele din plante care vindecă şi calmează căile respiratorii.

Tusea nu este o boală, ci un simptom al diferitelor afecţiuni respiratorii. Este un act reflex de apărare a organismului împotriva bacteriilor sau a virusurilor care irită căile respiratorii. La început, apare o tuse seacă sâcâitoare, care-ţi taie respiraţia. De aceea, ar trebui să faci un tratament care s-o calmeze. 

Apoi apare tusea productivă, pe care o tratezi cu siropuri sau cu ceaiuri expectorante. Dacă nu o combaţi corect, tusea poate deveni cronică şi se vindecă mult mai greu.

Pentru tuse seacă: Roua-cerului, un antibiotic natural

Ceaiul sau extractul de roua-cerului este eficient când tusea este un simptom al bronşitei sau al astmului bronşic. Datorită unei substanţe numite plumbalgină, roua-cerului îţi calmează accesele şi acţionează ca un antibiotic puternic, atunci când tusea ­este provocată de un streptococ sau de un pneumococ. Îţi poţi prepara un ceai din două linguriţe de plantă şi o cană de apă. Îl bei dimineaţa şi seara. Dacă ai extract din această plantă, iei 20 de picături, de trei ori pe zi. Primele rezultate le vei vedea după 3 zile de tratament.’

Rădăcina de nalbă are efect antiinflamator

Ceaiul din rădăcina de nalbă de cultură sau siropul preparat din această plantă este bun pentru tusea însoţită de durerile în piept. Taninul şi flavonoidele pe care le conţine rădăcina de  nalbă au un efect calmant, antiinflamator şi emolient asupra mucoasei. Un ceai preparat din 2 linguriţe de rădăcină de nalbă de cultură şi o cană de apă, băut de trei ori pe zi, îţi va calma durerea din piept şi va atenua episoadele de tuse.

Pentru tuse productivă: 1. Iedera, bun expectorant

După ce ai făcut 2-3 zile un tratament naturist care să-ţi calmeze tusea seacă, aceasta a început „să se rupă”, adică să devină productivă. Iedera este una dintre cele mai bune plante cu proprietăţi expectorante. Aceasta conţine saponine, substanţe cu acţiune asupra mucoasei iritate, calmân­d-o şi fluidificând-o. Poţi alege între sirop, extract şi capsule naturale cu iederă. Nu-ţi prepara singură ceai din frunze de iederă, deoarece conţine o substanţă toxică.

2. Cimbrul dezinfectează

Această iarbă aromatică pe care o găseşti mai degrabă în bucătărie este un excelent remediu pentru tuse. Două substanţe active din cimbru, thymolul şi carvacrolul, au efect antimicrobian, dezinfectant şi expectorant. Asta înseamnă că, dacă tusea este provocată de un microb, cimbrul îţi va curăţa căile respiratorii. Infuzia o prepari ca de obicei. Dacă vrei să faci sirop de cimbru, procedezi aşa: tai mărunt două legături de cimbru şi torni peste 1 l de apă clocotită. Laşi aşa ­până a doua zi, când strecori lichidul, îi adaugi 1 kg de zahăr şi-l fierbi până se leagă. Iei câte o linguriţă de sirop de 3-5 ori pe zi.

Pentru tuse cronică: Plămânărica este antispastică

După cum o spune chiar numele ei, această plantă îţi este de mare ajutor când tusea s-a cronicizat. Acidul salicilic şi vitamina C pe care le conţine calmează atât tusea uscată, cât şi pe cea productivă. Aceste substanţe au efect antispastic, calmant, analgezic şi expectorant. Prepară-ţi un ceai din 3 linguriţe de lumânărică şi  o cană de apă şi bea-l călduţ de 3 ori pe zi. E important să-l bei călduţ, nu fierbinte, pentru că lichidele fierbinţi irită căile respiratorii.

 

Sursa: http://adevarul.ro/sanatate/medicina-naturista/trateaza-tusea-antitusive-plante-1_50d2e43f596d7200911bf016/index.html

You might also like More from author

Comments are closed.