Tratament naturist pentru durerile menstruale

Pentru comprese calde şi masaj împotriva durerilor menstruale, poţi folosi uleiuri esenţiale de muşeţel, salvie, măghiran, lavandă sau iasomie.
Amestecă patru picături din oricare dintre aceste uleiuri esenţiale cu 10 ml de ulei de bază (cele mai bune sunt uleiul de migdale sau uleiul pentru copii).

Masaj

1. Stai pe o parte. Cu o mână, partenerul tău îţi poate masa spatele cu mişcări circulare în sens invers acelor de ceasornic, în timp ce îşi pune cealaltă mână pe burta ta.

2. Întinde-te pe spate şi legănă-ţi şoldurile ritmic dintr-o parte în cealaltă.

Automasaj

Încălzeşte-ţi palmele frecându-le una de alta. Cu degetul mare, apasă zona dintre primul şi al doilea deget de la picior, acolo unde oasele se unesc cu talpa piciorului. Menţine pentru cel puţin 10 secunde până la 2 minute, apoi fă câteva mişcări circulare.

Repetă procedura, acum în zona osului din partea interioară a tălpii, chiar deasupra tibiei.

You might also like More from author

Comments are closed.