Topul celor mai nocive mezeluri. VEZI produsele care conțin mai multe de nouă E-uri

În compoziţia acestor preparate se găsesc până la 14 aditivi, conform unui studiu realizat de Asociatia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România în colaborare cu Universitatea din Braşov.

Criteriu care a stat la baza acestei cercetări a fost dat de informaţiile de pe etichetă.
„De aceasta dată, ANPCPPS România a verificat etichetele sortimentelor de mezeluri ce se comercializează pe piaţa românească.

Au fost studiate etichetele a 61 de mezeluri şi s-au constatat următoarele: peste 50% din sortimentele de mezel care se găsesc pe piaţa românească conţin minim 6 E-uri. Mai mult, trei dintre produsele a căror eticheta a fost studiată, conţin 10 E-uri, iar unul dintre produse, chiar 14 E-uri! Nu a exista produs studiat, care să nu conţina niciun E”, ne-au precizat reprezentanţii organizaţiei.
Studiul a fost realizat în parteneriat Universitatea din Braşov, Facultatea de Alimentaţie şi Turism. Produsele alese în cadrul studiului sunt cele regăsite în principalele magazine de tip supermarket şi hypermarket din România.

Cele mai nocive au peste 9 aditivi

    Salam de şuncă Ţărănesc (BIHARIA) – 14 E-uri
    Salam Pikant (Cris Tim) – 10 E-uri
    Salam de porc  (Cris Tim) – 10 E-uri
    Salam Italian (Cris Tim) – 10 E-uri
    Salami Duo – salam in cascaval, salam nature (Zimbo) – 9 E-uri
    Salam de casă Extra  (Aldis) –  9 E-uri
    Salam de vară (Cris Tim) – 9 E-uri
    Salam CARO Sandwich (Caroli) – 9 E-uri
    Salam de şunca ţărănesc (Aldis) – 9  E-uri

Cine are un singur aditiv

    Salam picant (Dulano) –  1 E
    Salam Bagheta (Dulano) – 1 E

Sursa: www.evz.ro

You might also like More from author

Comments are closed.