Tinerii vor primi bani nerambursabili pentru instalarea la țară

tractorom

Suma alocată pentru “Instalarea tinerilor fermieri” a fost suplimentată cu peste 131 milioane de euro faţă de 2007-2013 până la nivelul de 400,355 milioane de euro. Tinerii fermieri pot primi până la 60.000 de euro, sprijin nerambursabil care se acordă pentru o perioadă de maximum cinci ani.

Potrivit unui document publicat pe site-ul MADR, măsura va crea posibilitatea tinerilor fermieri rezidenți, cu un minim de cunoștinte de bază, să se instaleze ca şefi/conducători ai exploatației.

Prin aceasta sub-măsura se urmăreşte și preluarea exploataţiilor agricole în mod integral de la fermierii în vârstă, creşterea veniturilor exploataţiilor conduse de tinerii fermieri, încurajarea familiilor tinere de a se stabiliza, cu efect pozitiv asupra economiei naţionale, în ansamblul său.

Sprijinul financiar va fi acordat pe baza unui plan de afaceri pentru dezvoltarea exploatației pe care are o va conduce. Intervenția prin această sub-masură, va creşte numărul de tineri fermieri care încep pentru prima dată o activitate agricolă ca şefi/conducători de exploataţie şi care vor fi încurajați să realizeze investiţii, să se asocieze, să participe la lanţurile scurte de aprovizionare.

Condiţiile de acordare a primei de instalareInstalarea reprezintă înregistrarea pentru prima dată cu o exploatație de dimensiune între 15.000 euro și 50.000 euro – valoarea producţiei standard, conform prevederilor legale (ex: în baza de date APIA prin LPIS și/sau sistemul de identificare al animalelor din cadrul ANSVSA).

Banii prin această măsura se acordă pentru instalarea tinerilor ca șefi de exploatație şi demararea unei activităţi agricole. Sprijinul va fi acordat sub formă de primă (forfetară), pentru activităţile prevăzute pentru îndeplinirea obiectivelor din cadrul Planului de Afaceri pentru a facilita tânărului fermier începerea activităților agricole.

Sprijinul se acordă pentru activităţile prevăzute pentru îndeplinirea obiectivelor din cadrul Planului de Afaceri, iar detalierea costurilor eligibile se va realiza în cadrul legislativ naţional. Toate cheltuielile şi activităţile relevante pentru implementarea în bune condiţii a Planului de afaceri aprobat, pot fi eligibile.

Condiţii de eligibilitate

– Solicitantul deţine o exploataţie agricolă cu dimensiunea economică cuprinsă între 15.000 şi 50.000 euro (valoare Producţie Standard);
– Solicitantul deține sau dobândeşte competenţe sau calificări profesionale specifice până la finalizarea proiectului;
– Solicitantul prezintă un Plan de Afaceri pe care îl va implementa conform cerințelor Regulamentelor privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din FEADR;
– Solicitantul are domiciliul stabil în unitatea administrativ teritorială pe teritoriul unde se află exploatația;
– Solicitantul va deveni fermier activ în condițiile prevăzute de Regulamentul privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din FEADR;
– Solicitantul lucrează efectiv în agricultură şi nu deţine concomitent un alt loc de muncă în afara unității teritorial-administrative în care este situată exploatația, sau zonei limitrofe;
– Solicitantul demonstrează, înaintea celei de-a doua tranșe de plată, îmbunătăţirea performanţelor economice ale exploatației, prin producția proprie comercializată în procent de minim de 30 % din valoarea primei tranșe de plată.

Sprijin public nerambursabil care se acordă pentru o perioadă de maximum cinci ani. Cuantumul maxim al sprijinului este de până la 60.000 EuroPlanul de Afaceri trebuie să prevadă creșterea exploatației proporțional cu sprijinul public nerambursabil solicitat.

Sprijinul pentru instalarea tinerilor fermieri va fi acordat sub formă de primă în două tranşe astfel:
– 70% din cuantumul maxim al sprijinului la primirea deciziei de finanțare;
– 30% din cuantumul maxim al sprijinului în maximum trei ani de la primirea deciziei de finanțare.

Acordarea celei de-a doua tranșe este condiționată de îndeplinirea implementării corecte a obiectivelor stabilite prin Planul de Afaceri. În cazul nerespectării planului de afaceri, se recuperează prima tranșă, proporțional în raport cu obiectivele realizate. (Sursa: amosnews.ro)

You might also like More from author

3 Comments

  1. ionut says

    sunt un tanar de 22 ani locuiesc la tara in gospodaria mea am 3 bovine cu lapte 2 purcele peste 20 kg o vita 3 luni si 1 hectar de pamant toate aceste nu sunt trecute la capu meu sunt la tata respectiv mama in concluzie as putea sa fac un proiect pentru instalare tanar fermier si cu ce data incep? pot fi contactat la nr 0767573747 pentru mai multe informati va rog

  2. Loredana says

    Buna, am o ferma la tara grajd, animale (ovine) sunt proprietar care sunt pașii care trebuie sa i urmez ptr a face un proiect ptr instalare tânăr fermier. Am 22 de ani. Mulțumesc

  3. Sandtra says

    Buna, parintii mei au 5 hectare de teren in zona rurala eu vreau sa cumpar de la ei un hectar si sa imi fac plantatie de catina. Dar ca sa accesez fonduri pentru tinerii fermieri trebuie sa am deja productie pe acea cultura sau pot sa fac proiectul si sa imi fac cu acei bani cultura?

Comments are closed.