Termen mai mare pentru înregistrarea activității operatorilor în agricultura ecologică

lipitanicai

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a publicat recent proiectul de modificare și completare a Ordinului nr. 219 din 21 martie 2007 pentru aprobarea regulilor privind înregistrarea operatorilor în agricultura ecologică, potrivit recolta.eu. Potrivit documentului, termenul până la care fermierii interesați de practicarea agriculturii ecologice își pot înregistra anual activitatea este de 31 august, nu 1 iunie ca până acum.

De asemenea, proiectul ordinului ministerial prevede că înregistrarea operatorilor care valorifică produse rezultate din livezile răzlețe țărănești se face conform prevederilor art. 68 din Regulamentul (CE) nr. 889/2008, privind subcontractarea.

În acest sens, solicitanții trebuie să prezinte lista subcontractanților, respectiv a proprietarilor terenurilor cu pomi răzleți, condiția necesară fiind ca aceștia să fie supuși sistemului de control, existența unui acord scris prin care subcontractanții își supun exploatația sistemului de control, precum și un sistem corespunzător al documentelor contabile prin care se poate asigura trasabilitatea produselor. Subcontractanții vor fi la rândul lor menționați fie în Fișa de înregistrare a procesatorilor în agricultura ecologică, fie în Fișa de înregistrare a comercianților de produse ecologice (inclusiv comerțul intracomunitar). (Sursa: recolta.eu)

You might also like More from author

Comments are closed.