Târgul Național al Mierii: Prețuri la „primă mână” și multe produse apicole

mieretargApicultorii români au reușit să-i atragă pe bucureșteni la Târgul Național al Mierii, organizat în perioada 4 – 6 aprilie 2014, pe Platforma Apicolă Băneasa din București, cu prețuri mici și o gamă bogată de produse apicole. 

„Scopul Târgului Național al Mierii este de a promova consumul de miere și al altor produse apicole întrucât, în România, încă nu se consumă miere la fel ca în celelalte țări din Europa. Este o ediție interesantă, cu peste 120 de apicultori (prezenți — n.r.), care aduc o gamă variată de produse apicole, dar și de o calitate extraordinară. Produsele sunt românești, de o calitate certificată, iar prețurile sunt atractive, la prima mână, adică prețuri de producător. Practic, mierea este unul dintre produsele despre care chiar aș putea spune că s-au ieftinit față de anul trecut”, a declarat președintele Asociației Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea, pentru AGERPRES.

Bucureștenii au avut ocazia să deguste în aceste zile „darurile dulci ale stupului”, de la mierea de salcâm, tei sau polifloră, până la mierea de pădure sau din Deltă, mierea de sulfină, de albăstrele, mierea de zmeură sau de mărăcini, precum și miere de coriandru, mană și cimbrișor. Nu au lipsit nici combinațiile mai noi și „la modă” de miere cu semințe, cu goji sau levănțică. Doritorii au cumpărat faguri cu miere, polen, păstură, lăptișor de matcă, produse energizante realizate pe bază de miere în combinație cu alte produse apicole sau cu fructe de pădure și fructe exotice, acestea fiind considerate ‘delicatese’ și adevărate surse naturale de energie și elemente biologic active pentru completarea alimentației.

Produsele cosmetice și apiterapice au fost, de asemenea, la mare căutare în cadrul târgului.

 

 

You might also like More from author

Comments are closed.