„Târg cu meșteșugari și produse tradiționale” la Muzeul Țăranului în perioada 23-25 mai

DSC00349Ceramică de Korund, țesături și costume țărănești de la Gura Humorului, icoane, podoabe tradiționale și obiecte ingenios lucrate din lemn vor fi expuse la „Târgul cu meșteșugari și produse tradiționale” care va avea loc în perioada 23-25 mai în curtea Muzeului Național al Țăranului Român (MNȚR).

La târgul organizat în preajma sărbătorii Sfinților Împărați Constantin și Elena producătorii vor aduce fructe delicioase din Șomcuța Mare, sucuri și siropuri, miere și prăjituri făcute după rețetele bunicuțelor din zonă. Din Bucovina, gospodinele aduc cozonaci și „poale-n brâu”, iar din Ardeal vor fi pentru oaspeți langoși cu brânză și smântână.

Anticarii din curtea interioară sunt pregătiți, de asemenea, cu nenumărate obiecte cărora trecerea anilor nu le-a luat din frumusețe.

Înainte de vizitarea expozițiilor deschise vineri, de Noaptea Albă a Galeriilor, organizată de Muzeul Țăranului Român în sălile interioare, dar și sâmbătă și duminică, vizitatorii sunt așteptați cu sărmăluțe maramureșene, tochitură și pâine caldă.

Intrarea la târg este liberă, potrivit organizatorilor, citați de AGERPRES.

You might also like More from author

Comments are closed.