Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul: Tradiţii şi obiceiuri

capioanSărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul este prăznuită, în fiecare an, în data de 29 august. De Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul se posteşte, însă există şi alte tradiţii pentru această sărbătoare importantă din calendarul ortodox.

În ziua prânzuirii Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul este bine să nu se mănânce fructe rotunde deoarece amintesc de forma capului . Astfel, în ziua Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul este bine să nu se consume mere, pere, prune, căpăţâni de usturoi, pepeni sau nuci, ultimele dintre ele pentru că miezul lor seamănă cu o cruce.

Mai mult, orice fructe şi legume roşii nu trebuie şi nici nu se bea vin roşu.

Alte obiceiuri de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul spun că nu se foloseşte cuţitul, ci totul se rupe de mâna. 

În popor se vorbeşte şi de un post care ţine „de la cruce până la cruce”, respectiv un post de două săptămâni, neconsemnat în calendarul creştin, care avea rolul de a-i curăţi pe cei care au săvârşit omoruri sau alte păcate grave. Creştinii care postează mâncau în ziua Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul numai o turtă de grâu sau de mălai.

În ajunul Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul nu se mănâncă preparate cu varză pentru că Sfântului Ioan i s-a tăiat de şapte ori capul pe varză şi a înviat.

În ziua Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul se sfinţesc la biserică mere, pere, structuri şi castraveţi şi se împart oamenilor sărăci. (Sursa: RTV)

You might also like More from author

Comments are closed.