Surse: Mita oficialilor de la Agricultură trebuia fragmentată în cel puțin 3 părți ca să nu depășească 15.000 euro

banifffsMita de 40.000 euro pentru cei doi oficiali de la Agricultură trebuia să fie fragmentată în mai multe părți, cel puțin trei, sub forma unor contracte cu mai multe firme, pentru ca fiecare plată să nu depășească 15.000 de euro.

Sursele citate de AGERPRES susțin că Virgil Găman și Nagy Peter Tamas și-au luat obligația de a identifica mai multe societăți comerciale, urmând a intermedia relația dintre reprezentanții acestor firme și cei ai Romexpo pentru încheierea contractelor fictive.

Astfel, precizează sursele, au fost găsite două firme, una care să încheie un contract având ca obiect ‘producția de spoturi publicitare iar valoarea să fie de 11.000 euro, plus TVA’ iar cealaltă, un contract ‘produse de protocol pentru 9.000 euro, plus TVA’.

Nagy Peter Tamas ar fi intenționat să obțină pentru el, prin încheierea unui contract simulat de prestări servicii, suma de 11.000 euro și să identifice în acest scop reprezentantul unei asociații de crescători de bovine care să încheie acel contract fictiv.

Procurorii ar fi reținut că, pentru obținerea banilor ca mită, se urmărea ca Romexpo, pentru 40.000 euro din valoarea contractului cu MADR, să încheie contracte fictive cu firme agreate de cei doi și reprezentate de persoane de încredere iar facturile, contractele și actele erau toate false doar pentru a masca șpaga, deoarece în realitate nu se prestau activitățile.

Aceleași surse au menționat că implicarea lui Virgil Găman, secretar general al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, și Nagy Peter Tamas, secretar de stat, are legătură organizarea, în perioada 29 octombrie — 2 noiembrie 2014, în cadrul Centrului Expozițional Romexpo, a târgului Indagra, ediția a 19-a. De asemenea, în perioada 29 — 31 octombrie 2014 în cadrul aceluiași Centru Expozițional s-a desfășurat Forumul ’16 +1″ cu tema ‘Tendințe privind dezvoltarea cooperării în domeniul agricol — politici și strategii’.

Pentru desfășurarea celor două evenimente între SC Romexpo, în calitate de prestator, și MADR, în calitate de beneficiar, a fost încheiat un contract de prestări servicii, valoarea inițială fiind de 334.000 euro, fără TVA, echivalentul a peste 1,8 milioane lei cu TVA inclusă, respectiv peste 414.000 euro.

Potrivit surselor, cei doi au încercat să capaciteze reprezentanți ai Romexpo și s-au angajat ca în organizarea evenimentului să fie implicate firme agreate de ei așa încât din suma totală — 40.000 euro — să ajungă la aceștia.

You might also like More from author

Comments are closed.