Suntem ceea ce mâncăm! Cinci vegetale, miracol al naturii

Natura a conceput versiunile în oglindă ale unor părţi vitale din corpul uman, fructe şi legume care previn bolile organului-geamăn.

Expresia „Eşti ceea ce mănânci” ar putea deveni mai mult decât unul dintre clişeele des utilizate în reclamele la produse alimentare.

 

Specialiştii americani s-au „jucat” în laborator cu câteva fructe şi legume şi, coincidenţă sau nu, au descoperit că cele care seamănă cu un anumit organ au şi proprietatea de a-l vindeca.

Un astfel de exemplu este şi avocado, un fruct exotic a cărui formă de bulb aduce cu uterul femeii. O sursă importantă de acid folic, vitamina-minune a femeilor însărcinate, avocado reduce riscul dezvoltării celulelor canceroase din acea zonă.

 

Un alt aliment puţin consumat de români, dar care are drept „corespondent” pancreasul este cartoful dulce, leguma- hibrid cu gust plăcut, folosită atât la prepararea deserturilor, cât şi la mâncărurile sărate.

Potrivit oamenilor de ştiinţă, marele „merit” al cartofului dulce este conţinutul crescut de beta-caroten, sursa culorii tuturor legumelor portocalii şi care poate reduce riscul de cancer pancreatic.

Vedeta micului proiect a fost însă vinul obţinut din struguri negri. Cercetătorii n-au putut decât să întărească toate beneficiile puse pe seama licorii lui Bahus, punând accentul pe influenţa acestuia asupra sângelui.

Vinul, spun ei, abundă în resveratrol, considerat cel mai cel mai puternic antioxidant, capabil să regenereze întreg sistemul sangvin.

You might also like More from author

Comments are closed.