Suinprod Radic a fost vizitată de Phil Hogan și Corina Crețu

Phil-Hogan-la-Suinprod-RadicIeri, a început vizita oficială în România a Comisarului European pentru Agricultură, Phil Hogan, vizită care s-a suprapus cu aceea a doamnei Corina Crețu, Comisarul European pentru Politici Regionale. După un prim contact informal cu autoritățile guvernamentale române, Phil Hogan, însoțit de Corina Creșu, Daniel Constantin-Ministrul Agriculturii și Eugen Teodorovici-Ministrul Fondurilor Europene s-au deplasat în județul Argeș, pentru a vizita Complexul de Creștere a porcilor, Suinprod Radic, din comuna Ciupa Mănciulescu.

 

Sosirea Comisarilor europeni al Suinprod RadicGrupul de oficiali a fost așteptat de Administratorul General al firmei, domnul Marius George Dicu, în vârstă de numai 30 de ani, acela care, în cadrul companiei are în responsabilitate și implementarea proiectelor de dezvoltare, de secretarii de stat din MADR, Gheorghe Turtoi și Daniel Botănoiu, de alți funcționari ai Ministerului Agriculturii, de membri ai autorităților locale și județene, precum și de Alexandru Jurconi, Președinte al Federației Pro Agro. Imediat după primirea delegației, aceștia au început vizitarea fermei de porci, beneficiară a două proiecte finanțate cu succes cu ajutorul accesării fondurilor europene, precum și Fabrica de Nutrețuri Concentrate, aflată în imediata apropiere a complexului de creștere a porcilor.

 

Profund impresionat de ceea ce a văzut, Phil Hogan a declarat că s-a convins că ”în România se poate face zootehnie la cele mai înalte standarde de calitate, asigurarea bunăsătii animalelor nemaifiind o preoblemă, cel puțin pentru proprietarii Suinprod Radic”. Totodată, domnul Hogan l-a felicitat pe Marius George Dicu, pentru ceea ce s-a realizat la ferma pe care o administrează, acesta informându-l pe Comisarul European pentru Agricultură că proiectele de dezvoltare nu se vor opri, urmând să fie crescută capacitatea de producție a Fabricii de Nutrețuri, dar și de implementare a unui proiect de asigurare și producție a energiei regenerabile.

 

Vizitarea FNC Suinprod RadicÎntrebat fiind de ce a ales ca prima vizită oficială să fie făcută în România, și de ce a fost aleasă compania Suinprod Radic, Phil Hogan a declarat: ”În primul rând, am dorit ca, prin vizita mea în România, care este prima țară membră a Uniunii Europene pe care o vizitez în calitatea pe care o am, am vrut să îmi exprim respectul pentru întreaga activitate pe care a desfășurat-o Dacian Cioloș, predecesorul meu. Apoi, am ales această fermă pentru că ea a fost beneficiara a două proiecte finanțare și, nu în ultimul rând, pentru că ea este condusă de un tânăr de numai 30 de ani. Este fantastic ce s-a realizat aici și, dacă ne gândim că, prin aceste investiții, s-au asigurat peste 200 de locuri de muncă, atunci, înseamnă că aceasta trebuie să fie calea: finanțarea de proiecte integrate nu doar în sensul producției de carne și produse din carne, ci și cu dezvoltarea rurală. În acest sens, am discutat deja cu doamna Corina Crețu să corelăm programele de finanțare, prin extinderea lor și spre zona de dezvoltare rurală, pentru că zonele rurale ale României riscă să fie depopulate, și nu trebuie să se întâmple acest lucru.”

 

Subliniem că nivelul investiției, care a început în anul 2011, a fost de 1.132.594 de euro, cu o valoare nerambursabilă de 50 % și a constat în reabilitarea în proporție de 90 % a capacităților, precum și reutilarea completă cu tehnologii, utilaje și echipamente de ultimă oră. Ferma de îngrășare a suinelor are o capacitate de 4.000 de capete pe serie, și o capacitate anuală de 12.000 de capete.

You might also like More from author

Comments are closed.