Suceava: Seceta împiedică recoltarea cartofilor

cartofiffDin cauza secetei intense, agricultorii din judeţul Suceava îşi adună cu greu recolta de cartofi din câmp. Până acum a fost recoltată circa o treime din suprafaţa cultivată, directorul executiv al Direcţiei Judeţene pentru Agricultură (DJA), Vasile Costan, declarând că precipitaţiile bogate căzute în vară au dus la tasarea terenului, fenomenul fiind accentuat şi de trecerea repetată a utilajelor pentru întreţinerea culturii.

Cel mai mult de suferit au marii producători de cartofi, asociaţiile şi societăţile agricole, unii dintre ei gândindu-se la soluţii disperate, de tipul udării prin irigare a suprafeţelor de pe care tuberculii urmează a fi scoşi. „Recoltatul este îngreunat din cauza secetei, pentru că, urmare a ploilor din lunile de vară, cât şi a utilajelor care au aplicat tratamente chimice, pământul este beton. Producătorii mici, cu 10-20 de ari sau jumătate de hectar, îşi pot scoate cartofii, însă cei mari, care au utilaje performante, nu pot recolta, deoarece starea solului nu o permite”, a spus Vasile Costan.

Producţia medie obţinută de pe suprafaţa obţinută recoltată până la această dată este 18.000 kg/ha, similară celei de anul trecut. Cei care au culturi intensive şi au aplicat tehnologii moderne au obţinut şi 40.000-50.000 kg/ha. Şeful DAJ susţine că noua recoltă este satisfăcătoare, atât din punct de vedere calitativ, cât şi cantitativ, fapt datorat neprelungirii înspre toamnă a ploilor şi neapariţiei manei şi putregaiului. În pericol nu este nici sămânţa pentru anul viitor. (Integral pe ziarulevenimentul.ro)

You might also like More from author

Comments are closed.