Subvenții: În 2014, sumele alocate pentru plăţile pe suprafaţă vor totaliza 1,6 miliarde de euro

daniel-constantinPotrivit declarațiilor ministrului Agriculturii, Daniel Constantin,  cu ocazia unei emisiuni televizate difuzate marți, sumele alocate pentru plăţile pe suprafaţă vor fi de 1,6 miliarde de euro în 2014, respectiv 178 de euro pe hectar.
„Vorbim de cererile care vor fi depuse la APIA până la 15 mai în acest an şi de plăţile care vor începe la sfârşitul anului, pentru campania agricolă din 2014. Pentru 2013, subvenţiile s-au plătit în avans din 15 octombrie. E prima dată când reuşim, în anul 2013, să împrumutăm o sumă imensă, respectiv 6,3 miliarde de lei, astfel încât să începem din prima zi a anului 2014 cu plata acestor subvenţii”, a declarat Constantin.
Ministrul Agriculturii a mai adăugat că, pentru anul 2013, subvenţiile pe suprafaţă au fost de 160 de euro pe hectar, din care 139 de euro componenta europeană şi 21 de euro de la bugetul de stat.
„Fermierii au primit deja în avans jumătate din această sumă, iar începând de mâine vor începe să primească şi diferenţa. Azi a fost prima cerere din partea APIA, de 979 de milioane de lei, ceea ce înseamnă că banii vin mult mai repede în acest an. (…) Venim cu aceste sume de care au nevoie fermierii chiar înainte de campania de primăvară”, a precizat şeful MADR.
Suma alocată României pentru SAPS – schema de plată unică pe suprafaţă, din FEGA, aferentă anului 2013, a fost de 1,403 miliarde de euro, iar fermierii pot primi un maxim de 139,17 euro /hectar. (Integral pe recolta.eu)

You might also like More from author

Comments are closed.