Studiu: O familie ar putea economisi peste 75 de euro/an dacă s-ar reduce TVA la carne

carnefinO familie ar putea economisi peste 75 de euro/an dacă s-ar reduce cota TVA pentru carne și produse din carne la 5%, iar fiecare român ar putea avea, anual, cu 81 de lei mai mult în buzunar decât în prezent, conform studiilor efectuate de reprezentanții din industrie, publicate pe platforma de comunicare www.taietva.ro.

„După reducerea cotei TVA pentru carne și produsele din carne, fiecare român va avea, anual, cu 81 lei mai mult în buzunar decât acum. O familie cu patru membri va plăti anual pe carne peste 1.700 lei, iar cu TVA 5% ar face o economie de aproximativ 325 de lei, având pe masă aceeași cantitate de produse”, precizează un comunicat al producătorilor din industria cărnii.

Aceștia consideră că pentru un calcul exact ar trebui adăugate și economiile făcute pentru „preparate din carne”, „pește și preparate din pește” și „alte tipuri de carne”, însă pentru aceste categorii nu sunt studii exacte în ceea ce privește prețurile medii.

Potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), un român consumă aproape 58 de kilograme de carne în fiecare an, din care 18,5 kilograme de carne de pui, 11,8 kilograme de carne de porc, 3,2 kilograme de carne de vită, 12,4 kilograme de preparate din carne, 7,5 kilograme de pește și produse din pește și 4,06 kilograme de carne de alt tip.

„Prețul mediu pentru un kilogram de carne de pasăre, cu TVA de 24%, este de 9 lei, ceea ce înseamnă o cheltuială anuală/familie de 666 lei. Cu TVA de 5%, aceeași cantitate de carne de pui ar costa numai 539,5 lei, fiind realizată o economie de 126,5 de lei. Pentru carnea de porc, prețul mediu, cu TVA de 24%, este de 17 lei/kg, respectiv o cheltuială de 802,5 lei anual. Cu TVA de 5%, din bugetul familiei s-ar cheltui 650 de lei, iar economia ar fi de 152,5 de lei. Prețul mediu pentru carnea de vită, cu TVA de 24%, este de 18 lei/kilogram. Cheltuiala pe un an s-ar ridica la 238 de lei, însă cu TVA de 5%, costul ar fi de numai 192,5 de lei, ceea ce înseamnă o economie de 45,5 lei”, arată studiile efectuate de producătorii din industria cărnii. (Sursa: AGERPRES)

You might also like More from author

Comments are closed.