Studiu: Moldova, Bucovina şi Oltenia, regiunile fruntaşe la pregătirea conservelor

conserve81% dintre români încep toamna pregătind murături şi conserve pentru iarnă, Moldova, Bucovina şi Oltenia fiind regiunile fruntaşe la pregătirea acestora, relevă datele unui sondaj pe tema conservelor pregătite toamna în România.

Potrivit studiului, peste jumătate dintre gospodării investesc între 100 şi 300 lei în această activitate.

Locuitorii din Transilvania, Crişana şi Maramureş încep cel mai devreme, 61% ocupându-se din luna august de acest proces, în timp ce la nivel naţional, media celor care încep să pregătească aceste conserve din luna august este de doar 50%.

Moldova, Bucovina şi Oltenia sunt regiunile fruntaşe la pregătirea conservelor, 85% dintre locuitorii acestor zone declară că îşi pregătesc cămara pentru iarnă cu murături şi conserve, dar nici celelalte regiuni ale României nu stau mai rău. Astfel, în Transilvania, Crişana şi Maramureş, peste 82% dintre respondenţi au acest obicei, în timp ce în Dobrogea, Banat şi Muntenia procentajul celor care prepară conserve scade sub 80%.

Conform studiului comandat de Unisol, printre cele mai populare conserve pregătite de români se numără castraveţii muraţi, preferaţi de peste 90% dintre aceştia, dar şi zacusca (79%) şi gogoşarii în oţet (74%), în timp ce ciupercile conservate şi pepenele murat sunt preparatele cel mai puţin întâlnite în cămările româneşti. Un total de peste 92% dintre respondenţii din Transilvania, Crişana şi Maramureş încep procesul de pus conserve în lunile august sau septembrie.

Pregătirea conservelor de iarnă este un obicei care se transmite din generaţie în generaţie, peste 43% dintre aceştia folosind reţete moştenite de la părinţi şi bunici, în timp ce aproape 74% declară că părinţii lor obişnuiesc, de asemenea, să pregătească conserve pentru iarnă. Procesul de preparare a conservelor este pentru aproape jumătate dintre aceştia o muncă de echipă, iar cei mai mulţi apelează la ajutorul părinţilor (62,5%) sau al partenerului de viaţă (22%).

Informaţiile au fost obţinute în urma unui sondaj pe tema conservelor pregătite toamnă în România, realizat de Unisol pe platforma online Ivox, în perioada 29 august – 14 septembrie 2014, pe un eşantion de 5.596 de respondenţi. ( Sursa: AGERPRES)

You might also like More from author

Comments are closed.