Stingerea creditelor bancare, prioritatea companiei Transavia în 2014

puimici

Compania Transavia, cel mai mare producător de carne de pui din România, își propune ca până la finalul anului 2014 să își desfășoare activitatea din surse proprii, având ca obiectiv închiderea creditelor bancare accesate în mare parte pentru modernizarea facilităților de producție și achiziționarea de utilaje agricole performante, conform unui comunicat de presă al companiei.

2013 a fost cel mai profitabil an pentru Transavia, cu cea mai mare cifră de afaceri, 135 de milioane de euro, şi un profit brut de 12,5 milioane de euro, se mai arată în comunicatul de presă.

“Sunt foarte încrezător în performanțele companiei și consider că în fiecare an ne-am atins obiectivele propuse, iar, de cele mai multe ori, le-am depășit. Succesul nostru are la bază principii puternice de la care niciodată nu ne-am abătut. O afacere este sustenabilă în momentul în care tratezi lucrurile cu seriozitate, își respecți partenerii de afaceri, instituțiile statului, angajații și nu te îndatorezi mai mult decât poți susține”, declară Ioan Popa, director general Transavia.

Compania Transavia a finalizat anul 2013 cu 10 milioane de euro investiție, după un plan investițional inițial de 8 milioane de euro. Pentru 2014, Transavia își propune să continue investițiile la nivel cel puțin similar anului trecut, având în vedere cumpărarea de noi utilaje agricole şi dezvoltarea altor spaţii de producţie, se specifică în comunicat, citat de amosnews.ro.

You might also like More from author

Comments are closed.