Sprijinul acordat viticultorilor, redus la jumătate în 2014-2018

vieddMinisterul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a publicat pe pagina sa un proiect de Ordin pentru aprobarea normelor metodologice de punere în aplicare a măsurii de investiţii prin Programul Naţional de Sprijin al României în sectorul vitivinicol 2014-2018.

Documentul se află în dezbatere publică, însă deja a trezit semnale de nemulţumire în rândul viticultorilor care apreciază că sprijinul pe care îl vor primi va fi redus la jumătate. Astfel, conform proiectului, „pentru măsura de investiţii, contribuţia Uniunii Europene este de maximum 50% din costurile eligibile, fondurile reprezentând finanţare FEGA, iar contribuţia beneficiarilor este de minimum 50%”. Totodată, rata maximă a sprijinului se va acorda numai microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici şi mijlocii.

Pentru întreprinderile cu mai puţin de 750 de angajaţi sau o cifră de afaceri anuală mai mică de 200 de milioane de euro, rata sprijinului se reduce la jumătate.

Sprijinul financiar pentru programul de investiţii aprobat se acordă la finalizarea programului, în urma recepţiei calitative şi cantitative efectuată de personalul cu atribuţii specifice din cadrul centrelor judeţene ale A.P.I.A. şi pe baza documentelor justificative care atestă efectuarea plăţilor de către beneficiar.

Pentru a realiza demarcarea faţă de P.N.D.R., investiţiile accesate prin P.N.S. vor fi excluse din lista investiţiilor accesate prin P.N.D.R. (Integral pe agrointel.ro)

You might also like More from author

Comments are closed.