Sprijin european pentru micii fermieri

fermiertanarEuroparlamentarul Viorica Dăncilă, vicepreședinte al Comisiei pentru agricultură din Parlamentul European a adresat o întrebare Comisiei Europene privind sprijinul micilor fermieri în cadrul politicii agricole comune (PAC).

„Este cunoscut faptul că micii fermieri sunt tot mai mult victime ale politicilor comunitare, întrucât sunt puși în situația de a acoperi costuri prea mari pentru accesul la sprijin european. Multe state membre ale Uniunii, în special în Europa de Est, se confruntă cu această situație. Având în vedere acest aspect, ce măsuri are în vedere Comisia Europeană astfel încât actuala politică agricolă să ofere suficient sprijin micilor fermieri ?”, se arată în întrebarea europarlamentarului român.

În răspunsul primit în scris, Comisia precizează că urmare a recentei reforme a politicii agricole comune, pentru fermele mici din întreaga UE a fost pus în aplicare un nou cadru de politică, care fixează obiective și are instrumente comune.

Prin urmare, în cadrul primului pilon, statele membre au mai multe posibilități de a viza nevoile specifice ale micilor fermieri, în special prin următoarele măsuri: 1. Schema de sprijin specifică si simplificată pentru micii fermieri îsi propune să le faciliteze accesul la plățile directe si să le reducă sarcina administrativă și 2. O „plată redistributivă”, pentru a acorda o plată suplimentară pentru primele hectare ale fermelor. A trebuit că statele membre să decidă în privința acestor măsuri până la 1 august 2014, astfel ca ele să intre pe deplin în vigoare în 2015.

Al doilea pilon al PAC dispune de o serie de măsuri adaptate care pot să abordeze în mod specific provocările socio-economice ale fermelor mici. În afară de ajutorul de instalare de până la 15 000 euro per fermă, pentru dezvoltarea fermelor mici, există un set de măsuri care prevăd un sprijin suplimentar, acordat în special pentru investiții, inclusiv investițiile în activități neagricole, servicii de consiliere, transfer de cunoștințe, acțiuni demonstrative și de informare.

You might also like More from author

Comments are closed.