Soluţia ingenioasă pentru salvarea celei mai statornice păsări din România

Salvarea celei mai mari colonii de stârci de noapte din Transilvania a fost posibilă prin aplicarea unei metode pe cât de ingenioase, pe atât de neaşteptate – construirea unei „insule” subacvatice, în zona lacurilor de la Iernut, judeţul Mureş. A fost astfel posibilă susţinerea cuiburilor deasupra apei, în locul cel mai bun pentru aceste păsări migratoare.
Conceptul de „insulă subacvatică” sau „insulă de salcâmi” poate să pară utopic. Dar de la teorie s-a trecut imediat la fapte, în judeţul Mureş, mai precis în zona lacurilor de la Iernut.

Toată treaba au făcut-o oamenii de la Asociaţia pentru Protecţia Păsărilor şi a Naturii „Grupul Milvus”. M-am întâlnit, zilele trecute, cu şeful proiectului, Attila Nagy, pentru a-mi descrie „insula” de 70 de metri pătraţi din „heleşteul – 1”. Aici sunt mai multe lacuri create de om încă din anii ’70, cu o suprafaţă totală de peste 200 de hectare, cu scop de piscicultură, dar şi pentru irigaţii. Suntem aproape de malul Mureşului, iar în plan secund avem silueta cenuşie a termocentralei de la Iernut. Proiectul insulei subacvatice, care în fapt e o îngrengătură din metal, montată pe fundul lacului, s-a făcut pentru salvarea celei mai mari colonii de stârci de noapte din Transilvania. Păsări care vin la noi în aprilie şi pleacă în octombrie. Foarte interesant este comportamentul lor, pe care l-am putea defini conservator. Ele se întorc în fiecare an la acelaşi cuib, pe care îl repară, după stricăciunile iernii. Cuiburile acestea de la Iernut erau printre sălciile care creşteau în mijlocul unuia din lacurile de aici. Numai că omul a intervenit brutal asupra naturii. Piscicultura are întâietate. S-a ajuns în situaţia în care nivelul apei în heleşteul -1 crescuse atât de mult, cu câţiva ani în urmă, încât sălciile au fost distruse. Lacul e suficient de mare încât, pe vreme rea, valurile puternice eliminau orice urmă de vegetaţie din mijlocul apei. N-au mai fost sălciile, au dispărut şi cuiburile. Stârcile de noapte nu mai aveau unde să se întoarcă. O situaţie de criză!

Model occidental

Modelul insulei subacvatice a fost aplicat şi în alte ţări – SUA şi Franţa – tot pentru stârcile de noapte, îmi explică Attila Nagy. Costă mai puţin, ce-i drept, dar nu durează mult. E o construcţie pentru vreo zece ani, ca şi aici, la Iernut. Alţii aplică ideea insulei plutitoare. În alte ţări se construiesc pur şi simplu insule, din pământ, cu vegetaţie, pentru păsările migratoare, dacă pe malul lacurilor asemenea vieţuitoare nu mai au unde să stea, din cauza activităţilor umane. Proiectul aplicat la Iernut a început în 2010 şi a fost finalizat în primăvara lui 2011. „Am avut şi noi, iniţial, varianta unei insule propriu-zise”, zice Attila. Era însă greu de aplicat. Nu lipseau doar banii. Mai era şi problema utilajelor care nu puteau să meargă pe fundul lacului. Evident, lacul ar fi fost iniţial secat. Dar mâlul e prea gros, încât orice maşinărie s-au fi împotmolit. În fine, s-a ajuns la varianta metalică a unei insule care nu se vede, dacă stai pe malul lacului.

Construirea insulei subacvatice

Cum ajungi totuşi în mijlocul lacului, cu tot cu materialele de construcţie? Simplu – au spus cei de la „Milvus” – facem o plută. Au făcut pluta şi aşa au cărat barele metalice, cablurile. Au mers în mijlocul lacului – apa nu era foarte mare, în 2010 – şi au început să „planteze” metalul pe fundul lacului. Linii orizontale şi verticale au fost „desenate” sub apă, după amplasarea ţevilor, legate între ele cu cabluri. Mâlul devenea astfel stabil pentru etapa următoare a proiectului, şi anume plantarea salcâmilor – aproape 100 de pomi aduşi de Ocolul Silvic Luduş. Fiecare pom e susţinut de câte o bară metalică. La rândul lor, salcâmii sunt rezistenţi în acest mediu dominat de apă, explică Attila Nagy. Cert e că valurile nu vor mai pune în pericol noua „pădure” din mijlocul lacului. Ultima parte a muncii a însemnat cuiburile, care sunt în vârful salcâmilor. Nişte împletituri făcute de cei de la „Milvus”. Asta a fost tot. Dacă te duci acum la Iernut, pe malul „heleşteului – 1”, vezi în mijlocul lacului un „covor” de crengi care ies cu peste un metru aproape deasupra apei. „Acesta e primul an când stârcii de noapte se vor întoarce la casa lor”, conchide interlocutorul meu. Cât timp au lipsit vechile cuiburi, distruse, şi mai ales cât s-a lucrat la „insula” metalică, păsările s-au întors, ce-i drept, tot la Iernut, dar au găsit stufărişuri pe un alt lac, din cadrul acestui complex de iazuri delimitate între ele cu linii drepte, din pământ. Numai că, în prezent, vegetaţia din acel loc e în pericol de dispariţie, din cauza activităţilor piscicole, aşa că noua „casă” din „heleşteul – 1” era absolut necesară.

Spirit de familie la înaripate

Proiectul insulei subacvatice a costat 15.000 de euro, fiind susţinut de guvernele a trei ţări – Norvegia, Liechtensein şi Islanda – în cadrul Mecanismului Financiar al Spaţiului Economic European. Oamenii pot veni să admire păsările. A fost construit, pe malul lacului, pe un dâmb, un turn de observaţie. La baza turnului e o cameră în care poţi să rămâi peste noapte. Iar de la „etaj” poţi să te uiţi la păsări. Nu cu ochiul liber, ci cu ajutorul unei lunete performante, care e pusă la dispoziţia vizitatorilor de către specialiştii Asociaţiei „Milvus”. Există şi un ghid care poate explica celor curioşi tot ce trebuie să ştie despre aceste păsări. Dar şi despre cât s-a muncit pentru salvarea acestei colonii. Să vorbim puţin despre stârcul de noapte. Colonia care se adună la Iernut, an de an, are aproximativ 100 de perechi. Cum s-ar spune, o specie care trăieşte în comunitate. E o pasăre de mărime medie, dar care se remarcă prin coloritul bogat al penajului. Un alt comportament care atrage atenţia e cel legat de clocitul ouălor. Femela depune între trei şi cinci ouă, care sunt clocite timp de 22 de zile, dar nu oricum, ci în parteneriat cu masculul. Fiecare pe rând. Muncă în echipă. Colonii de stârci de noapte mai pot fi întâlnite în vestul României, judeţele Bihor, Tmiş, Arad, şi în Lunca Dunării, dar şi în Delta Dunării. O pasăre care preferă zonele cu apă. Cuiburile acestor vieţuitoare pot fi întâlnite nu doar în tufărişuri, dar şi la mare înălţime, în vârful arborilor. „Dacă nu făceam proiectul de la Iernut, riscam să pierdem colonia de strâci de noapte de aici”, e convins reprezentantul „Grupului Milvus”. Există totuşi înţelegere între gestionarii heleşteelor şi oamenii de ştiinţă, pentru că lacul unde se află cuiburile stârcilor de noapte va fi dat în administrarea asociaţiei pentru protecţia păsărilor. În aceste condiţii, se poate gândi de pe acum un nou proiect, mai vast, de construire a unei insule adevărate, din pământ. Asta, când se vor găsi bani. „Avem un proiect prin Programul Operaţional pentru Pescuit, pentru a crea o astfel de insulă”, zice ghidul meu. Va fi o muncă serioasă. Lacul trebuie iniţial secat. Apoi se va face un drum betonat, pe fundul lacului. Pe acel drum vor intra apoi camioanele care vor transporta pământ, până în mijlocul lacului, dar şi alte utilaje. Până atunci însă vor mai trece nişte ani buni. Important e că acum insula subacvatică susţine casa păsărilor migratoare.

Salvarea celei mai mari colonii de stârci de noapte din Transilvania a fost posibilă prin aplicarea unei metode pe cât de ingenioase, pe atât de neaşteptate – construirea unei „insule” subacvatice, în zona lacurilor de la Iernut, judeţul Mureş. A fost astfel posibilă susţinerea cuiburilor deasupra apei, în locul cel mai bun pentru aceste păsări migratoare.

21 de ani în slujba păsărilor

Specialişti dedicaţi naturii, în special păsărilor – cei de la „Grupul Milvus” – care de 21 de ani fac treaba asta. „Scopul nostru e de-a face din România un loc mai bun pentru păsări, natură şi oameni”, sună principiul de funcţionare al acestei organizaţii, care are 70 de membri activi şi 1.000 de simpatizanţi, în toată ţara. Gazda mea, Attila Nagy, are acum în lucru alte două proiecte care vizează conservarea unor specii din ţara noastră – vânturelul de seară şi şoimul dunărean. „Cea mai mare realizare, de când funcţionăm ca organizaţie, este că am contribuit, alături de alte asociaţii din toată ţara, la stabilirea ari
ilor protejate din România, în cadrul reţelei Natura2000”, spune Attila.

Omul de la „cadastru”

Veştile nu sunt prea bune, pentru că de la an la an numărul exemplarelor scade, la fiecare specie, din cauza a ceea ce se poate numi „conflictul între faună şi factorul economic” sau altfel spus vânătoare şi înmulţirea parcurilor eoliene. Nu trebuie să uităm că România mai are încă o bogăţie, dacă ne gândim la speciile de păsări. De pildă, la noi sunt 70% din totalul acvilelor ţipătoare, din câte există în Uniunea Europeană, proporţia fiind de 40% – în cazul vânturelului de seară. La un moment dat, Attila Nagy îmi povestea că merge pe teren, în diverse părţi ale ţării, să observe păsările, cu aparatele după el – de fotografiat, de filmat, şi alte ustensile specifice ornitologilor. „Localnicii au impresia că sunt de la cadastru”, surâde amar omul. Când spune ce face cu adevărat, nu prea îl felicită nimeni. Mai degrabă are parte de ironii…

Recensământ: 226.565 păsări

În fiecare an, în luna ianuarie, Asociaţia „Grupul Milvus” în colaborare cu Societatea Ornitologică Română realizează recensământul păsărilor de apă din România. Ornitologii şi voluntarii din toată ţara au făcut observaţii asupra păsărilor care îşi petrec iarna în ţara noastră, în zonele umede, cum ar fi lacurile sau barajele, dar şi în apropierea Dunării, în Deltă sau în preajma Mării Neagre. Iată date de anul acesta.
– 226.565 de păsări, în total
– 127 de specii
– 84% din păsări fac parte din speciile acvatice (trăiesc lângă ape)
– Topul primelor cinci specii în funcţie de număr: raţa mare (80.063), lişiţa (27.082), cioara (23.166) şi gărliţa mare (18.214) şi cormoranul (6.093).
– Speciile exotice sunt: pasărea omătului – 11 exemplare, raţa catifelată – trei exemplare, raţa de gheţuri – două exemplare, şi numai câte un exemplar în cazul sitarului de pădure şi pescăruşului cu trei degete.

You might also like More from author

Comments are closed.