Slăbeşte cu legume de toamnă!

Dr. Ovidiu Chiş, specialist în medicina tradiţională indiană, vă recomandă regimul lacto-vegetarian pentru a fi în formă toamna aceasta.

Toamna reprezintă anotimpul fructelor şi legumelor proaspete. Dacă vă gândiţi să deveniţi vegetarian, acesta este cel mai potrivit moment. Avantajele regimului lacto-vegetarian sunt numeroase.  În primul rând, veţi reuşi să faceţi faţă mai bine schimbării de anotimp şi disconfortului provocat de vremea capricioasă.

Veţi deborda de vitalitate şi energie, veţi avea un sistem digestiv mai sănătos, veţi observa că gândiţi mai limpede, iar pielea dumneavoastră va fi mai luminoasă şi strălucitoare.

În plus, dacă vă doriţi să scăpaţi de cele câteva kilograme acumulate în vacanţă, o dietă bazată pe fructe şi legume ar putea fi o soluţie.

Este posibil ca în primele zile să aveţi nevoie de o cantitate mai mare de hrană vegetală, ca să vă simţiţi sătul, mai ales dacă sunteţi obişnuit cu starea de greutate ce apare după o masă cu multă carne.

Nu trebuie să vă faceţi griji că nu veţi putea renunţa la mâncărurile pe bază de carne pentru că vă place gustul cărnii. Din soia, din făină de grâu integrală sau din dovlecei se pot obţine câteva preparate în măsură să vă „păcălească” papilele gustative.

Sursa: http://www.click.ro/lifestyle/sanatate/Slabeste-legume-toamna_0_1493250684.html

You might also like More from author

Comments are closed.