Sistemul informațional pentru fondurile europene din exercițiul bugetar 2014-2020 va fi funcțional pe 15 ianuarie 2016

euro_baniSistemul informațional pentru fondurile europene din exercițiul bugetar 2014-2020 va fi funcțional pe 15 ianuarie 2016, iar, în prezent, se lucrează la simplificarea ghidurilor, se arată într-un comunicat al Ministerului Fondurilor.

‘În ceea ce privește cadrul financiar 2014-2020, ministerul (Fondurilor Europene — n.r.) va avea funcțional sistemul informațional pe 15 ianuarie 2016, acum lucrează la ghiduri pentru simplificarea acestora’, se arată în documentul citat.

Ministrul Fondurilor Europene, Aura Carmen Răducu, s-a întâlnit, marți, cu membrii Coaliției Naționale pentru Modernizarea României (CNMR). În cadrul întâlnirii au fost discutate măsurile cuprinse în Planul Național pentru Modernizarea României propus de CNMR. De asemenea, întâlnirea a avut în vedere și clarificarea unor probleme procedurale apărute în procesul de implementare în perioada 2007-2013 la nivelul instituțiilor și al beneficiarilor.

Potrivit ministrului Fondurilor Europene, una dintre prioritățile ministerului este îmbunătățirea circuitului financiar al fondurilor europene, în condițiile în care forma actuală este dezavantajoasă pentru România și aduce pierderi.

La rândul lor, membrii CNMR au informat ministrul despre modificările aduse legislației privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, solicitându-i să țină cont de aplicarea noii Ordonanțe de urgență nr. 40/2015 care cuprinde: asigurarea unui termen de rambursare la 20 de zile lucrătoare de la data depunerii de către beneficiar/liderul de parteneriat la autoritatea de management sau la organismul intermediar, după caz, a cererii de rambursare; extinderea termenului de 20 de zile lucrătoare cu maximum 10 zile lucrătoare, fără că perioadele de întrerupere cumulate să depășească această perioadă; sancționarea disciplinară a personalului din cadrul autorității de management/organismul intermediar cu responsabilități în verificarea și decontarea cererii de rambursare; virarea rambursărilor validate de către Autoritatea de Management direct în contul partenerului, nu prin intermediul beneficiarului; acordul de parteneriat să devină parte integrantă a contractului/ordinului/deciziei de finanțare; asigurarea de prefinanțare continuă, pentru sectorul non-profit și nu numai, pe întreagă durata a implementării proiectelor, se mai arată în comunicat. (Sursa: AGERPRES)

 

You might also like More from author

Comments are closed.